IEA: Piaţa mondială a gazelor naturale va creşte cu 1,6% pe an, până în 2022

Ziarul BURSA #Companii / 14 iulie 2017

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) a estimat, ieri, că producţia mondială de gaze naturale va creşte mai rapid decât cea de petrol şi cărbune în următorii cinci ani, graţie preţului scăzut şi ofertei abundente, la care se adaugă o preferinţă în creştere pentru gazele naturale datorită emisiilor mai mici comparativ cu alţi combustibili fosili, informează DPA, potrivit Agerpres.

Conform celor mai recente prognoze ale IEA, cererea şi oferta mondială de gaze naturale ar urma să urce cu 1,6% pe an, până la 3,986 miliarde metri cubi în 2022, uşor peste estimările de anul trecut, care prognozau o creştere de 1,5% pe an.

Aproape 40% din creşterea cererii ar urma să vină numai din China, stimulată de politicile guvernamentale destinate îmbunătăţirii calităţii aerului prin utilizarea gazelor naturale în locul cărbunelui. De asemenea, IEA a citat cazul Marii Britanii, unde politicile de mediu destinate stimulării tranziţiei de la petrol la gaze vor duce la o creştere cu opt miliarde metri cubi a consumului de gaze.

În rândul producătorilor de gaze naturale, IEA estimează că, în 2022, SUA vor fi responsabile pentru mai mult de 20% din producţia globală, cu o cantitate de 890 de miliarde de metri cubi.

"Revoluţia gazelor de şist din SUA nu dă semne că ar pierde elan, iar efectele sale sunt amplificate acum de o a doua revoluţie a creşterii livrărilor de gaze naturale lichefiate", a declarat directorul IEA, Fatih Birol.

Conform estimărilor IEA, SUA sunt pe cale să devină al doilea mare exportator mondial de gaz natural lichefiat (GNL) până la finele lui 2022, după Australia. Per ansamblu, exporturile globale de GNL vor ajunge la 650 miliarde metri cubi până la finele lui 2022, comparativ cu 452 miliarde metri cubi în 2016. Din cantitatea totală, Australia va exporta 117,8 miliarde metri cubi de GNL pe an, urmată de SUA, cu 106,7 miliarde metri cubi pe an, şi Qatar, cu 104,9 miliarde metri cubi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb