Ignorarea fenomenelor economice face inutilă manipularea dobânzilor de către BNR

Pe vremea când bula creditării se umfla necontenit, creditul bancar se revărsa în economie în ciuda dobânzilor mai ridicate.

Preţul exuberanţei generate de politica monetară relaxată a BNR, care nu se reduce doar la costul creditării, a fost şi este plătit în anii de criză care au urmat. Lecţiile învăţate se resimt mai ales la nivelul IMM-urilor.

Acum evaluările privind activitatea viitoare sunt, probabil, mai realiste, iar la credit se apelează doar în ultima instanţă. Adică întreprinzătorii au descoperit ceea ce declara în urmă cu câteva luni miliardarul Mark Cuban într-o emisiune a televiziunii Bloomberg: "Dacă porneşti o afacere printr-un credit eşti un idiot, deoarece sunt multe incertitudini şi există un singur lucru cert, trebuie să rambursezi banii". În opinia lui Cuban, circa 99% din afacerile mici pot fi pornite cu un capital minim.

Poate că acest lucru este adevărat în SUA, dar avalanşa de reglementări de la noi, dublată de un cod fiscal mai instabil decât nisipurile mişcătoare, fac acest deziderat imposibil.

Şi atunci nu mai rămâne decât stimularea prin "ieftinirea" banilor, cu speranţa că se va întâmpla ceva. Dar acel ceva refuză să se arate, după cum bine s-a observat şi la nivelul zonei euro, care este, cel puţin teoretic, un mediu mult mai propice transmiterii adecvate a semnalelor monetare către economia reală.

Când spune că "băncile au redus insuficient dobânzile la credite", neavând "nicio justificare economică" pentru acest lucru, guvernatorul Mugur Isărescu ignoră adevăratele mecanisme economice din spatele aşa-numitului "preţ al banilor".

Pentru că înainte de a fi un preţ, dobânzile reflectă "diferenţa între evaluarea bunurilor prezente faţă de bunurile viitoare", după cum scrie Ludwig von Mises. Prin manipularea dobânzilor, băncile centrale încearcă să altereze permanent această diferenţă.

"Cu cât este mai mare fondul bunurilor de subzistenţă dintr-o comunitate, cu atât va fi mai mică rata dobânzii ", mai scrie Mises în "Teoria banilor şi creditului". Afirmaţia se remarcă prin simplitatea cu care ilustrează legea cererii şi ofertei dintr-o economie. Şi atunci, cum putem să ajungem la dobânzi scăzute, când la noi s-a consumat cu înverşunare capitalul în ultimele două decenii?

Ceea ce încearcă să facă acum Banca Naţională este, conform unei expresii neaoşe, "punerea carului în faţa boilor". România are nevoie acum de economisire, pe baza căreia să fie reclădit capitalul naţional, iar abia după aceea vom beneficia şi de dobânzi reduse. Supărarea guvernatorului Isărescu pe bănci este mai mult decât contraproductivă, este irelevantă.

Într-un articol relativ recent (n.a. "De ce BNR nu mai poate ajuta economia prin reducerea dobânzilor?", BURSA, 3 iulie 2013), arătam că Banca Naţională nu mai poate ajuta economia prin reducerea dobânzilor din cauza "nivelului extrem de ridicat al creditelor neperformante şi a subcapitalizării băncilor şi firmelor din economie". Nimic nu s-a schimbat de atunci. Dimpotrivă, rata creditelor neperformante a continuat să crească, pe fondul unei tendinţe internaţionale de creştere a costurilor de finanţare.

Tocmai din acest motiv, afirmaţia lui Mugur Isărescu, conform căreia "ieftinirea împrumuturilor în lei este de natură să sprijine creşterea economiei româneşti", nu are nicio acoperire. În acest stadiu al crizei pe care o traversăm, ieftinirea împrumuturilor poate declanşa doar o altă bulă speculativă. Probabil că un astfel de efect nu intră în calculele pe termen mediu şi lung ale Băncii Naţionale, în condiţiile în care mandatul actualului consiliu de administraţie se termină anul viitor.

Deocamdată, ultima decizie a BNR nu a avut efect nici măcar asupra randamentelor medii ale obligaţiunilor guvernamentale de pe piaţa secundară. Oare s-a terminat "combustibilul", iar aceasta va fi ultima reducere a dobânzii de politică monetară? Probabil că nu, în condiţiile menţinerii unor ecarturi semnificative între dobânzile de referinţă de la nivel regional.

Dar costurile de finanţare ale guvernelor s-ar putea confrunta cu anumite surprize într-un viitor apropiat, surprize care să anuleze stimulentele monetare ale băncilor centrale.

Într-o ieşire complet atipică pentru un bancher central, Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, s-a pronunţat pentru eliminarea tratamentului preferenţial acordat expunerilor bilanţiere ale băncilor faţă de obligaţiunile guvernamentale.

"Actualele ipoteze din reglementările bancare, conform cărora obligaţiunile guvernamentale sunt lipsite de risc, s-au dovedit nerealiste în faţa experienţelor recente", scrie preşedintele Bundesbank într-un editorial din Financial Times (n.a. "Stop encouraging banks to buy government debt", Financial Times, 30 septembrie 2013).

"Criza financiară şi a datoriilor suverane a subliniat importanţa ruperii cercului vicios dintre state şi bănci - în care bilanţurile fragile ale băncilor degradează solvabilitatea statelor şi invers", arată Weidmann, care aminteşte de lipsa limitelor impuse expunerilor mari faţă de datoriile guvernamentale. Mai mult, preşedintele Bundesbank aminteşte şi de "privilegiul expunerilor suverane", pentru care necesarul de capital este foarte redus sau chiar zero. Acest tratament preferenţial "face deosebit de atractive pentru bănci investiţiile în obligaţiuni guvernamentale, în special obligaţiuni ale propriilor guverne".

Bineînţeles că propunerile lui Weidmann ne privesc direct şi pe noi. Până când obligaţiunile emise de guvernul României vor avea o pondere de risc zero în calculul necesarului de capital al băncilor comerciale, Banca Naţională poate să reducă dobânda de referinţă şi la -10% şi tot nu va obţine reluarea creditării pe care o doreşte.

În articolul din FT urmează, apoi, o remarcă deosebit de interesantă: "Studii recente, inclusiv unul de la Bundesbank, arată că băncile mari, băncile cu o capitalizare redusă şi băncile care depind de finanţările de pe pieţele internaţionale investesc mai mult în obligaţiunile guvernamentale decât celelalte". Se pare că preşedintele băncii centrale a Germaniei tocmai ne-a oferit un criteriu semnificativ pentru detectarea băncilor fragile dintr-o economie, bănci care utilizează obligaţiunile guvernamentale drept colateral pentru refinanţări ieftine de la băncile centrale, în loc să treacă la restructurarea activităţii şi schimbarea modelului de afaceri.

Oare nu aceasta este situaţia şi la noi, iar BNR se întreabă, probabil retoric, de ce nu se reia creditarea? Răspunsul este evident, dar confruntarea directă a realităţii este extrem de dificilă pentru o instituţie care a fost mereu depăşită de realitatea economică a ultimelor două decenii.

"Actualul regim de reglementare (n.a. pentru obligaţiunile guvernamentale) este, deci, incompatibil cu principiul responsabilităţii individuale", iar "dobânda de pe piaţă nu mai reflectă gradul de risc al investiţiilor", a mai scris Weidmann.

"Sunt conştient că băncilor şi guvernelor le este frică de creşterea costurilor de finanţare ca urmare a eliminării privilegiilor de reglementare", a continuat Jens Weidmann, dar acest lucru "nu trebuie să ne oprească de la a face ceea ce este corect". Realitate? Corectitudine? Oare ce a văzut preşedintele Bundesbank, eventual chiar într-un viitor apropiat, de a ajuns să utilizeze termeni trecuţi în secţiunea "erezie" a dicţionarului băncilor centrale?

Din păcate, preşedintele Bundesbank a refuzat să păşească şi mai departe în teritoriul interzis, acolo unde băncile centrale îşi pierd obiectul "muncii" de manipulare a dobânzilor şi raţiunea de a exista.

Până când vor fi sparte şi aceste bariere, instituţiile emitente de monedă fără acoperire vor încerca să menţină iluzia că banii ieftini sunt remediul universal pentru toate relele economice. În fond, costul iluziilor este zero, iar responsabilitatea nu există.