Ilie Bolojan: "Băncile să îşi asume un rol activ ca parteneri ai statului în dezvoltarea economică a ţării"

S.B.
Politică / 12 martie

Ilie Bolojan: "Băncile să îşi asume un rol activ ca parteneri ai statului în dezvoltarea economică a ţării"

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a mediului asociativ bancar din România, formată din membri ai Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR) şi ai Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), potrivit news.ro.

Printre temele abordate s-au numărat necesitatea unei abordări curajoase din partea băncilor, prin facilitarea creditării pentru investiţii, dar şi crearea unui sistem care să sprijine absorbţia fondurilor europene prin intermediul serviciilor bancare destinate întreprinderilor sau administraţiilor publice locale.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, "întâlnirea a avut loc într-un context de deschidere a Preşedintelui interimar pentru un dialog constructiv cu mediul de afaceri, având ca scop îmbunătăţirea climatului financiar-bancar din România".

"Discuţiile s-au concentrat pe modalităţile de susţinere a colaborării dintre stat, sectorul bancar, mediul de afaceri şi cetăţeni. Printre temele abordate s-au numărat necesitatea unei abordări curajoase din partea băncilor, prin facilitarea creditării pentru investiţii, dar şi crearea unui sistem care să sprijine absorbţia fondurilor europene prin intermediul serviciilor bancare destinate întreprinderilor sau administraţiilor publice locale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile", arată comunicatul oficial.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate şi alte subiecte relevante pentru mediul bancar, având în vedere diversificarea portofoliilor de servicii şi susţinerea creşterii economice.

"Preşedintele Ilie Bolojan a subliniat importanţa ca băncile să îşi asume un rol activ ca parteneri ai statului în dezvoltarea economică a ţării, exprimându-şi susţinerea faţă de mesajele transmise de reprezentanţii celor două organizaţii ale sectorului financiar-bancar din România", arată Administraţia Prezidenţiale.

Reprezentanţii mediului asociativ bancar şi-au exprimat disponibilitatea de a colabora pentru identificarea unor soluţii benefice atât pentru cetăţeni, cât şi pentru economia românească.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb