Senatorul Ilie Sârbu, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat (PSD), acuză, într-un comunicat de presă, faptul că în România nicio autoritate nu este interesată de problemele apărute pe piaţa cerealelor, în condiţiile în care producătorii anunţă o scumpire a preţului la pâine cu peste 45%. Potrivit fostului ministru social-democrat al agriculturii, în timp ce situaţia de pe piaţa cerealelor îngrijorează oficialităţile europene, în România, Guvernul este preocupat, în continuare, să care apă "cu găleata" în zonele secetoase. "Revenim la apelurile noastre mai vechi şi atragem atenţia Guvernului asupra următoarelor aspecte: până astăzi, nu se ştie ce cantitate de grâu vom avea din recolta pe acest an; nu ştim ce calitate vom avea la grâu, cât la sută din producţie va fi panificabil; nimeni nu a comunicat dacă rezerva de stat a fost completată; ce strategie are Guvernul pentru a preîntâmpina criza grâului în vederea stopării creşterii preţului la pâine?", semnalează Ilie Sârbu.
El spune că PSD aşteaptă la toate aceste probleme un răspuns din partea primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. Ilie Sârbu precizează că, recent, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, dna Mariann Fischer Boel, şi-a anunţat intenţia de a transmite Comisiei Europene o propunere de stabilire la 0 % a coeficientului de retragere din circuitul agricol obligatoriu a unei părţi a terenurilor arabile pentru toamna lui 2007 şi primăvara anului 2008, ca răspuns la situaţia din ce în ce mai tensionată de pe piaţa cerealelor.
Liderul social-democrat mai susţine că, în Uniunea Europeană, o recoltă pentru 2006 mai mică decât se prevedea (265,5 milioane de tone) a dus la apariţia unor tensiuni în aprovizionare către sfârşitul anului de comercializare 2006/2007 şi la apariţia preţurilor actuale foarte ridicate. Conform sursei citate, stocurile de intervenţie au scăzut considerabil, de la 14 milioane de tone la începutul anului de comercializare la 2,5 milioane de tone în prezent, fiind compuse în principal din porumbul deţinut de Ungaria. Revenind la situaţia din România, Ilie Sârbu consideră că unul dintre vinovaţi este fostul ministru al agriculturii Gheorghe Flutur.
"Unul dintre vinovaţii pentru această situaţie este şi fostul ministru al agriculturii Gheorghe Flutur, care a dispus scoaterea de la rezerva de stat a unor cantităţi importante de grâu, în cursul anului trecut. Ceea ce s-a petrecut atunci pe piaţa grâului nu s-a întâmplat de zeci de ani, adică să scadă preţul grâului în perioada martie-iunie sub nivelul preţului la recoltare şi cu o lună înainte de începerea recoltării grâului din noua producţie", subliniază liderul PSD.