Imagine deplorabilă a ţării noastre în străinătate

Ziarul BURSA #Politică / 29 aprilie 2014

Europenii consideră economia românească lângă cea elenă şi văd România un stat fără influenţă în UE

Deşi autorităţile noastre susţin că suntem pe drumul cel bun din punct de vedere econonomic, totuşi, la nivel european, suntem percepuţi foarte prost. Potrivit studiului Ipsos European Pulse, România este a doua cea mai slabă ţară UE din punct de vedere economic, după Grecia, şi unul dintre cele mai puţin influente state din Europa, la polul opus situându-se Germania.

Se pare că, pentru europeni, nu contează că am avut cea mai mare creştere a PIB, din UE, în 2013, nici că agenţiile de rating şi-au îmbunătăţit percepţia asupra riscului de ţară. Imaginea în străinătate este deplorabilă.

Astfel, 38% din cetăţenii din 12 state europene consideră că Grecia este cea mai slabă economie din UE, urmată de România, cu 10% dintre respondenţi, apoi Bulgaria şi Lituania, cu 4% fiecare, potrivit unui comunicat publicat de Ipsos Research, citat de Mediafax. De asemenea, România este pe locul al treilea în topul celor mai puţin influente state UE, cu un procentaj de 7%, după Malta (10%) şi Grecia (8%), urmată de Croaţia (5%), Estonia (3%), Bulgaria (3%) şi Ungaria (2%). Croaţia este stat membru UE începând din 2013. Două treimi dintre respondenţi consideră că Germania este cel mai influent stat din Europa, urmată la mare distană de Marea Britanie, cu un scor de 7%.

De asemenea, 60% dintre europeni consideră că Germania este cea mai puternică economie europeană, următoarele clasate fiind Marea Britanie (7%), Suedia (4%) şi Luxemburg (3%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb