Imaginea sportului, ruinată de oficiali cu apucături de mafioţi

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 19 august 2016

Imaginea sportului, ruinată de oficiali cu apucături de mafioţi

Arestarea unui înalt oficial al Comitetului Internaţional Olimpic pentru bişniţă cu bilete la Jocurile Olimpice de la Rio, dovedeşte, dacă mai era nevoie, că sportul în mare măsură a intrat pe mâna unor oameni total nepotriviţi pentru o activitate bazată în primul rând pe spiritul de fair-play. Imaginea sportului a avut grav de suferit din cauza celor care ar trebui să o apere, implicaţi în scandaluri de toate felurile, de la mită şi acoperirea unor nereguli legate de dopaj, până la trafic de influenţă şi de tichete de intrare la marile competiţii. Tabloul general înfăţişează un dezastru generat de corupţie şi nu face decât să îndepărteze oamenii de mişcarea sportivă, atât ca spectatori cât şi ca practicanţi.

După ce fotbalul a fost serios zdruncinat vreme de aproape un an de scandalul care i-a avut în centru pe primii doi conducători la nivel mondial ai acestui sport, Joseph Blatter şi Michel Platini, olimpismul a intrat la rândul său în malaxorul justiţiei. Patrick Hickey, 71 de ani, preşedintele Comitetului Olimpic Irlandez, este acuzat că face parte dintr-o reţea de vânzare ilegală de bilete pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Marcus Evans, preşedintele clubului englez de fotbal Ipswich Town, David Patrick Gilmore (Irlanda), Maarten Van Os (Olanda) şi Martin Studd (Anglia) au fost arestaţi fiind acuzaţi că au vândut la suprapreţ bilete pentru JO 2016, după ce firme autorizate de către Comitetul Olimpic Irlandez i-au ajutat să intre în posesia lor. Primul care a căzut în plasa poliţiei este tot un irlandez, Kevin James Mallon, reţinut în ziua deschiderii JO 2016. Acesta deţine un post de conducere în cadrul companiei britanice THG Sports, al cărei preşedinte James Sinton a fost arestat în 2014 pentru trafic cu bilete la CM 2014, desfăşurat tot în Brazilia.

Povestea nu este deloc nouă, astfel de practici au mai avut loc şi în trecut, dar până acum legea tăcerii a funcţionat perfect, iar justiţia nu a părut dispusă să se implice în lumea sportului. Cum sportul a devenit o industrie, care consumă şi produce miliarde de euro, anormal de normal, în jurul acestui fenomen au început să roiască şi oameni cu o moralitate îndoielnică, din nefericire o parte dintre ei provenind chiar din rândul foştilor mari sportivi. Există informaţii că ancheta demarată de poliţia braziliană se va extinde, autorităţile din SUA dorind să investigheze afacerile unora dintre conducătorii CIO, existând suspiciuni legate de atribuirea organizării unor ediţii ale JO.

În fotbal, ancheta a plecat de la o situaţie similară, legată de mita oferită unor înalţi oficiali pentru ca anumite ediţii ale Campionatului Mondial să fie atribuite unor ţări, vizate fiind ediţiile din 2018 (Rusia) şi 2022 (Qatar). În mai 2015, justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului, pentru luare de mită şi primirea de alte foloase, la o primă estimare fiind vorba de aproximativ 150 de milioane de dolari. Jeffrey Webb (Marea Britanie), vicepreşedinte al FIFA şi preşedinte al CONCACAF, Eduardo Li (Costa Rica), membru al Comitetului Executiv al FIFA, Julio Rocha, însărcinat cu dezvoltarea FIFA, Costas Takkas (Marea Britanie), ataşat la cabinetul preşedintelui CONCACAF, Eugenio Figueredo (Uruguay), vicepreşedinte al FIFA, Rafael Esquivel (Venezuela), membru al CONMEBOL, şi Jose Maria Marin (Brazilia), membru al Comitetului de organizare al FIFA pentru JO, au fost reţinuţi. Cercetările s-au extins, la finele anului trecut Michel Platini (preşedintele UEFA) şi Joseph Blatter (ex-preşedintele FIFA) au fost suspendaţi pe o durată de opt ani din toate activităţile legate de fotbal de către Comisia de Etică a FIFA pentru plata a 1,8 milioane euro făcută de către şeful FIFA în 2011 către Platini, pentru servicii de consultanţă, pentru care nu exista un contract, desfăşurate între 1999 şi 2002. Comisia de recurs a Federaţiei Internaţionale a redus la şase ani suspendare lui Blatter, iar Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv a înjumătăţit suspendarea lui Platini. La rândul său, Blatter s-a adresat către TAS sperând că îi va convinge pe judecători că este nevinovat. Este evident că acesta este doar vârful unui iceberg al corupţiei care a "îngheţat" sportul la nivel mondial.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ia cercetati si fenomenul mafiei caselor de pariuri...

    Ziarul "Bursa" repeta lunar interviuri cu ESCROCI ai acestei mafii ce reprezinta TUMORA MALIGNA a sportului mondial !

    Acesti indivizi trebuie cautati personal si sa dea socoteala, in completarea dosarelor Diicotului ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb