Imamoglu depune mărturie din închisoare în noile procese care îi ameninţă cariera politică

A.B.
Internaţional / 11 aprilie

Imamoglu depune mărturie din închisoare în noile procese care îi ameninţă cariera politică

Primarul încarcerat şi destituit al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a depus mărturie vineri în deschiderea unui proces în care i se impută că ar fi proferat insulte la adresa unui procuror al metropolei pe care a condus-o până la arestare, acesta fiind unul dintre capetele de acuzare care i-ar putea aduce pedeapsa cu detenţia şi interdicţia de a ocupa o funcţie publică pentru o perioadă de timp, relatează DPA, de la care transmitem cele ce urmează.

Avocatului primarului, Kemar Polat, a anunţat apoi că procesul în acest dosar a fost amânat pentru 16 iunie. Procurorii cer o pedeapsă de până la şapte ani şi patru luni de închisoare, pe lângă interdicţia de a desfăşura activitate politică.

'Sunt aici pentru că am câştigat în trei rânduri alegerile la Istanbul', a declarat Imamoglu în faţa judecătorilor, citat de cotidianul Cumhuriyet.

'Sunt o persoană care întotdeauna îi împacă pe toţi', a declarat el în faţa instanţei, de la închisoarea de înaltă securitate Marmara din Istanbul, unde se află în arest preventiv.

Audierea a fost recent mutată din centrul Istanbulului la sediul închisorii din afara oraşului, sub măsuri stricte de securitate, o măsură despre care avocaţii lui Imamoglu spun că încalcă dreptul la un proces public.

Tot vineri, Imamoglu urmează să fie judecat pentru acuzaţii separate de presupuse fraude legate de mandatul său de primar al districtului Beylikduzu din Istanbul în 2015. S-ar putea ca el să nu participe personal la audiere, a declarat avocatul său.

Opozantul de 53 de ani se confruntă cu cinci capete de acuzare separate, dintre care patru s-ar putea încheia cu interdicţia de a desfăşura activitate politică, pe lângă trei anchete în curs.

Audierea de vineri nu are legătură cu arestarea lui Imamoglu pe 19 martie pentru corupţie şi terorism, arestare care a declanşat proteste în masă şi a marcat una dintre cele mai grave crize politice din Turcia în ultimul deceniu.

De asemenea, Imamoglu este programat să depună mărturie vineri într-un al treilea proces, care vizează Partidul Republican al Poporului (CHP), aflat în opoziţie.

Imamoglu este considerat în general unul dintre cei mai puternici rivali politici ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar susţinătorii săi afirmă că procesele fac parte dintr-un efort mai amplu al guvernului de a-l împiedica să candideze în alegeri.

Următorul scrutin prezidenţial din Turcia este programat pentru 2028.

Imamoglu a primit prima interdicţie de a desfăşura activitate politică în 2022 pentru presupuse insulte la adresa unor funcţionari publici, un verdict aflat încă în curs de apel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb