"Îmbunătăţirile Funciare", salvate de la înec

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Companii / 6 ianuarie 2010

"Îmbunătăţirile Funciare", salvate de la înec

Administrarea specială a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF) a fost prelungită până la 31 decembrie 2010

După amânări şi modificări repetate, privatizarea societăţii se întoarce de unde a pornit

Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF) rămâne şi anul acesta în administrare specială, după ce secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Nicolae Giugea, a semnat un ordin care prelungeşte supravegherea financiară a statului până la data de 31 decembrie 2010.

Decizia de prelungire a adminis-trării speciale la SNIF (- n.r. singurul mecanism de stat specializat în mentenanţa infrastructurii de îmbunătaţiri funciare) a fost justificată prin faptul că societatea risca să intre în faliment şi, totodată, să rămână cu patrimoniul divizat din cauza creanţelor faţă de creditorii privaţi care i-au cerut falimentul în Justiţie.

Nicolae Giugea ne-a declarat: "Am semnat ordinul de prelungire a administrării speciale la SNIF până la data de 31 decembrie 2010. Administrarea specială a fost prelungită încă un an deoarece altă soluţie pentru această societate nu există în condiţiile actuale. SNIF risca să rămână fără supravegherea financiară a statului în decembrie 2009 şi să-şi piardă o parte din patrimoniu din pricina datoriilor pe care le are la creditorii privaţi".

Astfel, toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare pornite de creditori împotriva societăţii rămân suspendate până la 31 decembrie 2010 sau până la privatizarea societăţii. De alt-fel, supravegherea financiară a statului are ca scop tocmai relansarea financiară a societăţii şi pregătirea acesteia pentru privatizare.

Salariaţii SNIF au salutat decizia de prelungire a administrării speciale susţinând că fără acest demers "de SNIF s-ar fi ales praful".

Vasilica Blebea, preşedintele Uniunii Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare (USIF) ne-a declarat: "Noi am cerut prelungirea administării speciale a societăţii din cauză că, în absenţa acestei măsuri de societate, din cauza datoriilor. Acum noi aşteptăm să vedem care este viziunea noii conduceri a Ministerului Agriculturii cu privire la viitorul acestei societăţi. SNIF trebuie să-şi găsească rolul de altădată în agricultură".

SNIF se află în administrare specială - proces ce are ca finalitate privatizarea - de mai bine de trei ani, însă, nici până în prezent, protecţia financiară a statului nu a rezolvat toate problemele societăţii. De altfel, SNIF trebuia să fie privatizată încă din 2005, însă acest proces a fost iniţiat abia în 2007, după ce Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a devenit acţioarul unic al societăţii.

Societatea, privatizată tot de ADS

Însă SNIF ar putea să fie, în cele din urmă, privatizată anul acesta, iar această sarcină o va îndeplini tot ADS şi nu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) cum s-a stabilit anul trecut.

Asta deoarece proiectul de hotărâre de guvern care prevedea transferul acţiunilor societăţii de la ADS la AVAS, formulat de vechiul guvern, nu a primit şi aprobarea Ministerului Justiţiei, după cum ne-a precizat Nicolae Giugea, secretarul de stat în cadrul Minis-terului Agriculturii, fost şef la ADS.

Acest aspect ne-a fost confirmat şi de către Ioan Marian, şeful direcţiei de privatizare din cadrul ADS, care a adăugat că este posibil ca privatizarea societăţii să se realizeze anul acesta, după ce vor fi reactualizate anumite date ale societăţii.

Întrebat despre procesul de privatizare al societăţii, Nicolae Giugea ne-a declarat: "Privatizarea SNIF o va face, în cele din urmă, tot ADS şi nu AVAS, deoarece proiectul de act normativ care prevedea transferul acţiunilor de la Agenţie la AVAS nu a fost aprobat de Ministerul Justiţiei. Ţinând cont de problemele SNIF-ului, este însă obligatoriu să privatizăm această societate cât mai rapid, iar acest proces trebuie făcut cu maximă transparenţă".

Nicolae Giugea ne-a mai precizat că anunţul de privatizare al SNIF ar urma să fie publicat în scurt timp. Din informaţiile noastre, până la acest moment, şapte inves-titori, atât din ţară cât şi din străinătate, s-au declarat interesaţi de preluarea SNIF şi au depus scrisori de intenţie la ADS.

Salariaţii SNIF: Suntem pregătiţi pentru lupta cu inundaţiile

În ciuda problemelor curente ale societăţii, salariaţii spun că sunt pregătiţi să intervină în orice moment, pentru combaterea inundaţiilor, fenomene care au afectat, din nou, mai multe zone ale ţării. "Noi avem utilaje specializate şi puncte de lucru în toată ţara şi suntem pregătiţi să intervenim pentru acest gen de lucrări", ne-a spus Vasilica Blebea, preşedintele Uniunii Sindicatelor Îmbunătăţiri Funciare (USIF). Domnia sa a mai precizat că SNIF este singura societate care dispune de logistica necesară şi de utilaje de specialitate cu care se poate interveni prompt în zonele afectate de calamităţi. Momentan, la SNIF mai lucrează circa 600 de angajaţi, marea lor majoritate fiind personal tehnic.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ar trbui in primul rand sa va informati mai bine.

    Administrarea speciala nu tine in loc decat actiunile judiciare si extra juduciare deschise de ANF si Administratiile locale, in nici un caz nu se refera la creditorii comerciali ai SNIF, de altfel se cunosc actiunile de declarare a falimentului deschise de creditori, asa ca SNIF nu poate fi salvata de la faliment daca justitia este libera in aceasta tara .Cand pui sa o coduca niste MILITIENI care stiu sa-si umple portbagajul masinilor cu mancare si bautura de la directorii de sucursale care vor sa-si mentina postul, care aproba cumpararea de masini pentru deplasarea directorului general cand societatea nu este in stare sa achite ratele pentru SUBARU FORESTER si DAEWU Nubira care acum sut ascunse prin sucursale sa nule poata ridica firmele de leaseng, care aproba scoaterea din patrimoniul societatii cu titlu gratuit a unor active doar pentru satisfacerea unor dorinte ale prietenilor politici nu poti sa astepti nimic bun. 

    Doamna Blebea ar trebui sa nu mai laude societatea care in momentul de fata nu mai poate face fata nici unei solicitari de actiune nici la inundatii nici la lucrari din lipsa utilajelor si a oamenilor specializati.

    Pentru o lucrarea complexa o sucursala nu mai poate efectua toata gama de lucrari. Utilaje vechi de 20 ani cu consumuri foarte mari si cheltuieli enorme de intretinere nu au cum sa mentina societatea la un nivel competitiv fata de celelalte societati de profil, pentru ca indiferent ce se spune SNIF NU MAI ESTE SINGURA SOCIETATE DE PROFIL DE PE PIATA . Nu va mai imbatati cu apa chioar ca SNIF este singura firma care poate asigura mentenanta sistemului de irigatii . De fapt sindicatul condus de dna. Blebea a fost unul din factorii care au dus aici societatea pentru ca la nemunca au solicitat bani pe care nu-i meritau. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb