IMPLICAT ÎN 68 DE DOSARE ÎN ULTIMII 10 ANI PICCJ: Traian Băsescu - şapte dosare penale, în curs de instrumentare

Ziarul BURSA #Politică / 22 ianuarie 2015

PICCJ: Traian Băsescu - şapte dosare penale, în curs de instrumentare

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost implicat în 68 de dosare penale, şapte dintre acestea fiind încă în curs de soluţionare, arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), potrivit Mediafax.

"La Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în perioada martie 2004 - aprilie 2014, au fost înregistrate un număr de 58 de cauze penale, din care soluţionate 53. Două cauze au fost conexate la o alta soluţionată în cursul anului 2007 cu neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. f din Codul de procedură penală", arată PICCJ.

Potrivit sursei citate, alte două dosare au fost declinate la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti: "Dosarul înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti se află în curs de soluţionare, iar dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind dispusă, la data de 5 noiembrie 2008, soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală".

În prezent, conform sursei menţionate, în instrumentarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică se mai află un singur dosar penal.

În ceea ce priveşte Direcţia Naţională Anticorupţie, în intervalul 2002 - 2012, au fost înregistrate patru cauze penale în care apare numele lui Traian Băsescu, din care unul singur este în curs de soluţionare, celelalte fiind soluţionate.

"Un dosar a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, fiind ulterior trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosar în care procurorii au dispus, la data de 23 aprilie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală", conform PICCJ.

În alte două dosare penale, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus neînceperea urmăririi penale şi clasarea.

La Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost înregistrate în cursul anului 2012, şase dosare penale în care apare numele lui Traian Băsescu, din care cinci sunt în curs de soluţionare, iar unul a fost clasat prin ordonanţa din 9 ianuarie, se mai arată în răspunsul PICCJ.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, declara recent că a solicitat o situaţie privind dosarele fostului preşedinte Traian Băsescu, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT. Cererea a fost formulată în condiţiile în care imunitatea de care Traian Băsescu a beneficiat a încetat în 22 decembrie 2014, când şi-a încheiat mandatul.

În noiembrie 2014, Tiberiu Niţu declara că o posibilă redeschidere a dosarului "Flota" "va fi avută în vedere", precizând că vor fi numeroase persoane care vor face "fel şi fel de solicitări". Şeful Ministerului Public a precizat că aceste analize vor fi făcute în baza probelor şi pe baza dispoziţiilor Codului de procedură penală.

Dosarul "Flota" a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infracţiuni săvârşite de cei care ar fi iniţiat şi derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanţa cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în perioada aprilie 1991 - august 2000.

Traian Băsescu a fost implicat în dosar ca ministru al Transporturilor. O expertiză publicată în timpul primului mandat de preşedinte al lui Băsescu a arătat că nu s-a înregistrat niciun prejudiciu pentru partea română, fapt folosit de şeful statului în declaraţii publice pentru a-i sancţiona pe cei care l-au învinovăţit, de-a lungul timpului, de vânzarea Flotei.

Preşedintele Traian Băsescu spunea, în iunie 2012, că, din câte ştie, nu are niciun dosar penal, dosarele "Casa din Mihăileanu" şi "Flota" fiind închise, el apreciind că atacurile pe această temă reprezintă minciuni ale "puşcăriabililor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb