În 2025, provocările industriei Horeca vor fi lipsa de personal şi schimbările legislative

R.S.
Miscellanea / 12 decembrie 2024

În 2025, provocările industriei Horeca vor fi lipsa de personal şi schimbările legislative

În 2025, lipsa de personal şi schimbările legislative vor fi cele mai mari provocări pentru antreprenorii şi managerii din industria Horeca, anunţă Hospitality Culture Institute. Datele au fost obţinute şi analizate în urma unui sondaj de opinie, derulat în lunile octombrie şi noiembrie, la care au participat 200 dintre cei mai reputaţi manageri şi antreprenori din Horeca, ale căror afaceri totalizează peste 25% din cifra de afaceri a sectorului, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Astfel, 37,6% dintre decidenţii din Horeca consideră că principala încercare a anului următor o va constitui lipsa personalului, 27, 6% se tem de schimbările legislative şi reglementările guvernamentale, iar un procent de 22,7% cred că instabilitatea economică îşi va spune cuvântul.

"După ce am rezolvat o criză sanitară, am trecut peste efectele unui război la graniţă ce a influenţat masiv lanţul de aprovizionare, am integrat, cu greu creşteri de peste 50% la materia prima folosită şi am mai dansat cu o inflaţie în 2024, ne pregătim ca, din 2025 să integrăm şi o criză financiar - administrativă", punctează Florin Maxim, Fondator Hospitality Culture Institute. "Nesiguranţa şi impredictibilitatea sunt cele mai rele lucruri care se pot întâmpla mediului antreprenorial, în general, dar, mai ales, celui al ospitalităţii care integrează atât de multe verticale din economie", adaugă el, potrivit comunicatului.

Pe de altă parte, anul 2025 va aduce cea mai mare creştere a segmentului de QSR (Quick Service Restaurant) & Fast Casual au precizat mai bine de 41,4% dintre managerii Horeca, pe când 29,3% sunt de acord cu dezvoltarea şi mai accentuată a zonei de take- away şi livrări. Totodată, în 2025, vom asista la o înflorire a segmentului de fine dining şi experienţe culinare.

"Urmăm trendul european şi segmentul de QSR începe în sfârşit să ia amploare şi la noi. Investiţii sigure, foarte bine calculate, bine implementate şi operate, aceste QSR-uri vor împânzi food court-urile şi vom fi martorii apariţiilor şi altor tipuri de locaţii de care încă nu ştim. Sectorul se industrializează, se educă şi ne îndreptăm spre o maturizare şi o aşezare în nişte linii economice corecte. Noi încă vindem fine dinning la preţ de convenience, iar aceasta trebuie să înceteze dacă ne dorim un sector sănătos financiar", admite Florin Maxim de la Hospitality Culture Institute

Începând cu 2025, dar şi în anii care urmează, sustenabilitatea va schimba faţa industriei de ospitalitate consideră un procent de 51, 4% dintre decidenţii industriei. Aceasta şi toate modificările pe care le impune un business sustenabil fac parte din strategia de viitor a Horeca.

Sustenabilitatea atrage după sine şi alte măsuri care pot menţine competitivă industria ospitalităţii. Care sunt acestea? Inovaţiile în servicii şi meniu menţionează 55,8% dintre managerii chestionaţi, investiţiile în marketing şi publicitate ( 21,5%) şi reducerea costurilor operaţionale ( 18,8%).

La capitolul profitabilitate, veniturile pentru anul 2025 vor rămâne relativ constante, cred 33,1% dintre liderii industriei Horeca, 29,3% se aşteaptă la o creştere uşoară a câştigurilor, în vreme ce 23.8% anticipează o uşoară scădere a marjelor, potrivit sondajului Hospitality Culture Institute.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb