ÎN ANUL 2021 Mindit.io estimează o cifră de afaceri de 45 de milioane de lei

S.B.
Companii / 20 decembrie 2021

Mindit.io estimează o cifră de afaceri de 45 de milioane de lei

Mindit.io, companie românească specializată în dezvoltarea de software, anunţă că va încheia anul 2021 cu o cifră de afaceri de aproximativ 45 milioane de lei, în creştere cu 40% faţă de 2020, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Lansată pe piaţă în urmă cu şase ani, mindit.io oferă servicii complexe de dezvoltare software către companii Enterprise, dar şi startup-uri care îşi propun obţinerea unui avantaj competitiv prin utilizarea tehnologiei de top.

"Ultimii doi ani au însemnat pentru noi evoluţie, pe lângă incertitudinea evidentă de care ne-am lovit cu toţii. Majoritatea clienţilor noştri au considerat că proiectele dezvoltate împreună sunt strategice pentru businessul lor şi au continuat să investească, iar noi am fost alături de oamenii din echipă cu reacţii rapide faţă de nevoile lor în schimbare. Astfel am reuşit să obţinem rezultate remarcabile şi vizăm, în continuare, o creştere exponenţială, preponderent pe pieţele externe", a declarat Lucia Stoicescu, co-CEO mindit.io

Cu privire la echipa mindit.io şi la oamenii din spatele poveştii, Lucia Stoicescu adaugă ,,Pentru noi, a fost mereu vorba despre oameni. Credem cu tărie că evoluţia de care se bucură compania se datorează în proporţie de 100% oamenilor pe care îi avem alături zi de zi: de la colegii din mindit.io şi până la parteneri, promovăm acelaşi set de valori care a devenit epicentrul culturii noastre. Punem oamenii pe primul plan şi ultimii 6 ani ne-au demonstrat nu doar că poţi construi un business sustenabil aşa, ci şi că poţi să îl creşti exponenţial odată cu întreaga echipă."

Compania a înregistrat rezultate pozitive de la an la an, chiar şi în perioada recentă, marcată de pandemie. Cea mai importantă constantă a ecosistemului mindit.io a fost cultura organizaţională, care le-a oferit oamenilor contextul de a se adapta şi recalibra rapid la schimbările majore din ultimii 2 ani. Încrederea, flexibilitatea, elementul intraprenorial, feedback-ul constant şi învăţarea continuă sunt doar câteva dintre carateristicile culturii pe care compania o promovează încă de la începuturi

mindit.io se extinde la nivel naţional şi deschide birouri la Iaşi şi Sibiu

În prezent, echipa mindit.io este formată din peste 180 de specialişti software, cu un nivel ridicat de expertiză într-o varietate de tehnologii din zonele: Backend Development, Frontend Development, Enterprise Integration (IBM, Tibco), Business Intelligence (Microsoft şi alte tehnologii), Relational Databases, Cloud, Container Orchestration, NoSQL şi Mobile Development. Compania a anunţat anul acesta parteneriatul cu Microsoft pe Data Analytics şi Cloud Platform şi parteneriatul cu Tibco.

Pentru următoarea perioadă, compania are în plan susţinerea ritmului accelerat de dezvoltare şi creşterea echipei într-un mod sustenabil, care să permită păstrarea culturii organizaţionale. Astfel, mindit vizează deschiderea a două noi birouri, în Sibiu şi Iaşi, care să completeze harta prezenţei naţionale a echipei mindit.io şi intenţionează să-şi extindă echipa din Cluj. Compania îşi doreşte să aibă un impact cât mai mare privind modul în care poate dezvolta un business în România, impact care este susţinut de oamenii care produc o schimbare în fiecare zi în cadrul mindit.io, din toate colţurile ţării.

Regiunile DACH şi US, în vizorul mindit.io pentru 2022

Circa 90% din activitatea companiei este reprezentată de servicii realizate către pieţele externe, printre care Elveţia, Germania, Franţa şi SUA, iar principalele industrii în care activează clienţii mindit.io sunt: retail, fintech & wealth management, healthcare, banking, foodtech. Potrivit reprezentanţilor, anul viitor compania se va concentra pe consolidarea poziţionării în regiunile DACH (Germania, Austria şi Elveţia) şi SUA, dar va avea în vedere şi dezvoltarea unor noi oportunităţi pe alte pieţe europene, printre care se numără şi Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg).

mindit.io deţine un portofoliu vast de proiecte, care se remarcă prin specificitatea domeniilor şi tehnologiilor folosite (ex. Software pentru instrumentele financiare de investitii), complexitate ridicată (ex. integrări ERP), securitate şi performanţă crescute (ex. contribuţia la un proiect în cadrul unuia dintre cele mai avansate sisteme medicale din lume), precum şi volumul foarte mare de date utilizate (ex. proiectele din segmentul retail).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb