În aşteptarea bugetului pe 2025 investitorii se tem de creşterea taxelor

A.D.
Miscellanea / 25 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Cea mai mare asociaţie patronală din România estimează că în timp ce deficitul bugetar creşte, se pierd bani din economia reală, iar unele companii îşi amână investiţiile în aşteptarea unei intervenţii fiscale, transmite Reuters.

Alegerile parlamentare şi prezidenţiale din lunile noiembrie şi decembrie au antrenat un val de cheltuieli care ar urma să ducă deficitul bugetar la 8% din PIB în acest an. Guvernul care se va forma după alegeri se va confrunta cu o sarcină grea, anume reducerea deficitului sub pragul de 3% din PIB, cerut de Uniunea Europeană.

Cum un proiect de buget pentru anul care urmează întârzie să apară, investitorii se tem de "o terapie de şoc, adică taxe surprinzătoare impuse sectorului privat", a declarat Radu Burnete, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, intervievat de Reuters.

"Un deficit de 8% din PIB este periculos pentru că dacă se întâmplă ceva -război, o calamitate - România nu va mai avea spaţiu pentru a se împrumuta. Vrem să vedem un plan concret pentru a readuce deficitul sub control, unul care să facă şi cheltuielile statului mai eficiente", a explicat Radu Burnete.

Concordia reprezintă companii din 17 sectoare esenţiale pentru economia românească, care au o contribuţie totală de 26% din PIB.

"Dacă salariile vor continua să crească mai rapid decât productivitatea, cum se întâmplă acum, fără a crea alte avantaje competitive, cel puţin 13 industrii vor vedea firme care se închid sau se restructurează", a completat Burnete.

Agenţia de rating S&P a informat că, în ultimul an, ţara noastră a avut una din cele mai mari creşteri ale veniturilor disponibile din întreaga lume, datorită unei majorări salariale de 20% în sectorul public, creşterii salariului minim şi a pensiilor.

Burnete a apreciat că economia românescă este afectată de majorările salariale precum şi de preţurile mari la energie care, chiar dacă sunt plafonate pentru unele industrii, sunt mai mari decât cele ale competitorilor asiatici, în special în industriile mari exportatoare, precum cele de componente pentru autoturisme şi mobilă.

Totodată, Radu Burnete a precizat că există obstacole mult prea mari pentru IMM-urile din România care vor să deschidă sucursale sau subsidiare în blocul comunitar, o piaţă unică ce are 27 de coduri fiscale şi juridice diferite. "Am dori să vedem o simplificare", a spus directorul Concordia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb