ÎN CAZUL ASTRA, ASF a aprobat prelungirea termenului de primire a cererilor de deschidere a dosarelor de daună

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 25 aprilie 2016

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat astăzi prelungirea termenului de primire de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a cererilor de deschidere a dosarelor de daună în cazul Astra, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

Totodată, consiliul a aprobat derularea unui exerciţiu de testare la stres a fondurilor deschise de investiţii şi a fondurilor închise de investiţii, o informare referitoare la Raportul detaliat al administratorului temporar privind situaţia financiară a societăţii Carpatica Asig, forma consolidată a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, decizii privind acţiunea concertată identificată în cazul SIF Transilvania şi a SIF Oltenia, rapoartele controlului periodic efectuate la SSIF IFB Finwest şi SSIF EldaInvest, raportul controlului inopinat efectuat la Metropolitan Life Asigurări şi aplicarea unor măsuri, ca urmare a nerespectării obligaţiilor ce revin unor brokeri (retragerea autorizaţiei de funcţionare).

Consiliul ASF a mai avizat astăzi modificările intervenite în Regulile şi procedurile interne ale SIF Moldova, solicitarea OTP Asset Management România SAI de autorizare a transformării Fondului închis de investiţii OTP Premium Return în fond deschis de investiţii şi înscrierea acestuia în Registrul public al ASF, solicitarea SAI Atlas Asset Management de avizare a modificărilor intervenite în cadrul documentelor Fondului închis de investiţii Hermes, respectiv documentelor Fondului închis de investiţii Herald, numirea unor membri în structurile de conducere ale unor societăţi de administrare a fondurilor de pensii private (reînnoire mandat director general).

Conducerea ASF a mai avizat şi reavizat 48 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, precum şi retragerea avizelor pentru alţi cinci agenţi de marketing, precizează comunicatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb