ÎN CIUDA COLEGILOR DE ALIANŢĂ, PNL nu vrea nici anticipate, nici remaniere

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Politică / 4 august 2005

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a prins curaj în raport cu Partidul Democrat şi cu preşedintele Traian Băsescu. Dacă liderul PD Emil Boc cere alegeri anticipate şi remaniere guvernamentală, premierul susţine că nici una, nici alta nu prezintă o prioritate pentru actualul Executiv. Singurul obiectiv comun al celor două partide este schimbarea preşedinţilor celor două camere, adică a lui Adrian Năstase din fruntea Camerei Deputaţilor şi a lui Nicolae Văcăroiu de la Senat. Totuşi, purtătorul de cuvînt al PNL, Eugen Nicolăescu, a admis ieri că alegerile anticipate ar putea fi "o ultimă soluţie", deci nu este eliminată în totalitate din agenda Alianţei PNL-PD. Liberalii nu sînt însă de acord cu termenele stabilite de democraţi pentru declanşarea de noi alegeri. Eugen Nicolăescu spune că termenul de 10 septembrie invocat de cei din PD pentru testul coaliţiei, care vizează schimbarea preşedinţilor celor două camere, nu reprezintă decît un termen intermediar.

Purtătorul de cuvînt al PNL a arătat că Guvernul se concentrează acum asupra criteriilor care trebuie îndeplinite pentru integrarea în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, surse din PD susţin că alegerile anticipate, programate pentru luna decembrie, sînt mai mult decît o certitudine, deoarece pînă în 10 septembrie Comisia Europeană va finaliza procesul de strîngere de informaţii pentru raportul de ţară, care va fi publicat în luna octombrie.

Remanierea guvernamentală este amînată şi ea de premier, deoarece, după cum spune deputatul PNL Nicolăescu, Călin Popescu Tăriceanu nu a fost sesizat în legătură cu vreo problemă în gestiunea ministerelor. Cu toate acestea, Eugen Nicolăescu a admis că PNL va face o evaluare, în şedinţa Delegaţiei Permanante, a activităţii miniştrilor săi.

Pe de altă parte, Nicolăescu a reiterat faptul că Alianţa nu acceptă nici un fel de negociere cu PSD, aşa cum insinuase săptămîna trecută purtătorul de cuvînt al social-democraţilor, Cristian Diaconescu, care a declarat că PSD este gata să-şi negocieze funcţiile de preşedinţi ai Camerelor parlamentare. De asemenea, deputatul PSD Alin Teodorescu a lăsat, ieri, să se înţeleagă că Diaconescu "s-a trezit vorbind" atunci cînd a făcut afirmaţia privind posibila negociere. "Obiectivul stabilit de cei din Alianţă dă dovadă de nerealism. Ei ar trebui să schimbe regulamentul, care mai apoi ar trebui să devină lege". Alin Teodorescu susţine că, deja, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la regulamentul de funcţionare a celor două camere, iar, dacă va fi schimbat anul acesta, el nu poate intra în vigoare decît începînd cu noua legislatură.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb