In dubio pro homine

În mass media apar din ce în ce mai des cazuri de persoane care ies "pozitiv" la testele rapide şi "negativ" la testele de tip RT-PCR. În ciuda acestei inadvertenţe, DSP trimite omului decizie de carantinare. În plus, numărul de infectări zilnice se "completează" cu aceste teste pozitiv-negative. Culmea ironiei este că ministrul sănătăţii apare pe la tv şi spune că testul RT-PCR este "standardul de aur" în domeniu• şi că, de aceea, ar trebuie ca DSP să nu înregistreze omul ca pozitiv şi nici să nu îl trimită în carantină - nimeni nu îi atrage, însă, atenţia că domnia sa nu e un simplu comentator sau analist, ci chiar şeful ierarhic al şefilor DSP, putând corecta această anomalie printr-o simplă circulară internă, emisă pe loc.

Poziţia autorităţilor române este dominată de preceptul sovietic al vinovăţiei implicite: nu există oameni inocenţi, ci numai oameni pe care nu i-am anchetat încă (NKVD, URSS, 1930 şi ceva ...), astfel că nu există oameni sănătoşi, ci numai oameni pe care nu i-am testat încă (DSP, România, 2020-2022).

Cam în aceeaşi zonă de comportament encavedist se situează şi excesul de zel al aceluiaşi DSP de a da amenzi de 3000 de lei persoanelor care călătoresc peste graniţă şi uită să completeze sau completează cu greşeli minore formularele de localizare a călătorilor (sunt deja 50 de mii de amenzi aplicate până acum, inclusiv ... personalului navigant de pe aeronave).

De asemenea, pe acelaţi plan se situează ultra-excesul de zel al poliţiştilor care aplică amenzi pentru purtarea unor măşti textile, în loc de măşti chirurgicale, mult mai scumpe. De precizat aici că, până la 1 ianuarie 2022, măştile, textile sau chirurgicale, erau un adevărat Sfânt Graal al plandemiei, fiind recomandate chiar trei, în acelaşi timp. În plus, se pare că poliţia "nostră" are tot timpul din lume pentru a ne verifica dacă ne-am spălat pe mâini, interlopii şi alţi infractori periculoşi fiind "rezolvaţi" de mult.

Pentru (ne)cunoscători, reamintesc că, legal şi moral, atunci când există dubii, întotdeauna se dă interpretarea/soluţia care este cea mai favorabilă subiectului individual.

- În dreptul civil, funcţionează de când lumea principiul in dubio pro reo - în caz de neclaritate a contractului, se dă mereu acea interpretare care este mai favorabilă debitorului; în dreptul penal, in dubio pro reo înseamnă că, în caz de neclaritate a legii, se dă acea interpretare care este cea mai favorabilă suspectului; mutatis mutandis, întrucât contravenţionalul este asimilat penalului, in dubio pro reo înseamnă că se dă acea interpretare care este mai favorabilă presupusului contravenient;

- În legislaţia protecţiei consumatorilor, în caz de dubiu rezultat din contract, din lege sau din situaţia faptică, se dă interpretarea care este în favoarea consumatorului;

- În procedura fiscală, în caz de dubiu care rezultă din lege sau din deciziile fiscului, se dă acea interpretare care este mai favorabilă contribuabilului (in dubio contra fiscum).

Culmea este că, în Codul civil sunt inserate textele legale, preluate din convenţii, tratate şi pacte internaţionale privind drepturile omului, prin care se stabileşte chiar principiul in dubio pro homine.

Fără exagerare, s-ar putea susţine că în Codul civil se stabileşte o adevărată prezumţie de sănătate a omului normal.

Starea de pacient (inclusiv starea de "pacient" supus unor măsuri de prevenţie a bolii, iar nu uneia de tratament) este excepţia de la regulă. În drept, prezumţia nu poate fi răsturnată decât prin proba contrară - cel prezumat sănătos nu poate fi obligat să probeze că este sănătos.

Astfel, potrivit art. 61-69 Cciv, interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii şi al ştiinţei; nimeni nu poate aduce atingere speciei umane; sunt interzise intervenţiile asupra caracterelor genetice; orice persoană are dreptul la integritatea fizică şi psihică - orice act sau fapt care poate aduce atingere acesteia este interzis, în afara cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege; nicio persoană nu poate fi supusă unor experimente, teste, prelevări, tratamente, tehnici eugenice sau altor intervenţii în scop terapeutic sau de cercetare ştiinţifică, cu excepţia unor situaţii prevăzute limitativ şi expres în lege - de exemplu, boală sau teste clinice*.

Nu mai percepem aceste lucruri simple. Sunt convins, de altfel, că cititorii le vor considera bizarerii - asta dacă nu cumva vor cere un "link", ca să se asigure că nu inventez sau, după caz, să se asigure că nu se complică mai mult decât ar face-o citind un titlu şi o explicaţie de 30 de secudente, de tip tik tok.

Complexitatea, bombardamentul informaţional, reglementările, regulile şi cutumele contorsionate, fărădelegile suprapuse pe multiple niveluri - toate acestea, adunate la un loc într-o scurtă perioadă de timp, reprezintă ceva foarte pervers, care obligă omul normal să se închidă în cocon, să se apere prin diverse scuturi mentale sau comportamentale. În aceste situaţii, pentru economie de efort de gândire, omul obişnuit apelează la judecăţi prescurtate (oligo-raţiuni) şi la acţiuni stereotipice, (semi)automatice. Dacă există o autoritate vizibilă, omul bombardat emoţional şi informaţional va urma autoritatea, agăţându-se afectiv de credinţa că acea autoritate îi vrea binele. Dacă o minoritate gălăgioasă va clama că soluţia crizei este supunerea faţă de autoritate, majoritatea oamenilor vor sfârşi prin a se supune autorităţii, în ciuda fracturilor de logică, a incoerenţelor, a dublului standard, a improvizaţiilor, a prostiei şi imposturii autorităţii. Este o eroare de previziune afectivă, dar este exact mecanismul care conduce lumea aflată sub imperiul fricii şi al complexităţii haotice, multistratificate. La fel cum lumina se curbează sub impactul gravitaţiei unei găuri negre, raţiunea şi libertatea se pot stinge în hăul care se cască odată cu deschiderea acestor uşi nebănuite, care zac ascunse în subconştientul nostru colectiv.

Din când în când, însă, lumea are nevoie ca cineva să o tragă de mânecă, pentru a-i atrage atenţia că împăratul este gol, că nu are haine noi şi neasemuit de frumoase, că din supunere faţă de autoritate, omul este capabil de atrocităţi (David Milgram) şi că, atunci când toată lumea gândeşte la fel, nimeni nu se mai oboseşte cu gânditul (Walter Lippman).

Aşadar, nu mai daţi prioritate interpretării care avantajează statul sau corporaţiile cinice şi abuzive. E ilegal şi imoral.

În caz de dubiu, daţi prioritate invidului, daţi prioritate omului.