Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna ianuarie 2022 cu 0,7% faţă de decembrie 2021 (-0,8% în termeni reali), până la nivelul de 326 461,2 milioane lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
Creditul în lei, cu o pondere de 72,2% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,4%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 27,8% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,4% (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 15,1% (6,3 la sută în termeni reali), pe seama creşterii cu 19,5% a componentei în lei (10,3% în termeni reali) şi a majorării cu 5,2% a componentei în valută exprimată în lei (3,6% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Potrivit BNR, creditul guvernamental a scăzut în luna ianuarie 2022 cu 2,9% faţă de luna decembrie 2021, până la 167 592,3 milioane lei. În raport cu ianuarie 2021, acesta a crescut cu 11,1% (2,5% în termeni reali).
Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie 2022 un sold de 568 087,5 milioane lei. Aceasta a crescut cu 0,6% (-0,8 în termeni reali ) faţă de luna decembrie 2021, iar în raport cu ianuarie 2021 s-a majorat cu 15,9% (6,9% în termeni reali).