Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit, ieri, la Palatul Victoria, cu conducerea Consiliului Investitorilor Străini, reprezentată de Hildegard Gacek, director regional al BERD, şi Ruxandra Băndilă, director executiv, se arată într-un comunicat al Guvernului. Premierul Tăriceanu şi conducerea Consiliului Investitorilor Străini au convenit organizarea unui eveniment de promovare a oportunităţilor de afaceri din România, în prima parte a lunii octombrie, la Bucureşti, împreună cu European Round Table.
Manifestarea va avea loc după prezentarea raportului din toamnă al Comisiei Europene şi se va concentra asupra perspectivelor economice ale României în context european. European Round Table este o organizaţie care reuneşte mari companii la nivel european. La eveniment vor participa, din partea Guvernului, primul-ministru, ministrul finanţelor, ministrul economiei şi comerţului, ministrul mediului şi ministrul muncii. Cu această ocazie, vor fi prezentate realizările şi obiectivele Guvernului privind încurajarea investiţiilor, asigurarea unui cadru fiscal stabil şi a unui mediu propice pentru investiţii, creşterea numărului de proiecte de infrastructură realizate. Agenda întâlnirii va include şi discuţii pe tema creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene după aderarea României la UE la 1 ianuarie 2007.