În perioada 20-21 mai 2015 s-a desfăşurat la Haga, Olanda, Conferinţa Ministerială în domeniul energiei, prilej cu care a fost semnată Carta Internaţională a Energiei, iar România a fost reprezentată de Andrei Gerea, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, arată un comunicat transmis redacţiei.
Adoptarea şi semnarea Cartei Internaţionale a Energiei reprezintă, conform celor stipulate în preambulul documentului, "o declaraţie de intenţie politică în scopul întăririi cooperării din domeniul energiei între semnatari", fără a avea însă implicaţii juridice.
În cadrul Conferinţei Ministeriale, ministrul român al energiei, domnul Andrei Gerea, a avut ocazia să participe la întâlniri bilaterale cu omologii din Serbia, Ucraina şi Republica Moldova.
Discuţiile purtate de oficialul român cu ministrul sârb al minelor şi energiei, domnul Aleksandar Antic au fost circumscrise cooperării dintre România şi Serbia în domeniul energiei.
Prin modificările efectuate în textul Cartei Internaţionale a Energiei faţă de Carta Europeană a Energiei din 1991 sunt eliminate referirile la fosta Uniune Sovietică şi la statele apărute după destrămarea acestei ţări.
De asemenea, au fost incluse obiective actualizate pentru noua Cartă, care să conducă atât la o extindere mai rapidă a Procesului Cartei în plan global, dar şi la o sprijinire activă a statelor interesate să adere la Tratatul Cartei Energiei, obiective precum: consolidarea politicii de expansiune şi extindere, întărirea dialogului structural în vederea promovării principiilor Cartei Internaţionale a Energiei, necesitatea identificării unor soluţii care să răspundă provocărilor determinate de necesitatea asigurării securităţii energetice, concomitent cu dezvoltarea economică durabilă importanţa crescândă a cooperării regionale şi internaţionale în plan energetic, încurajarea utilizării extinse a resurselor energetice regenerabile şi a tehnologiilor curate, necesitatea creşterii eficienţei energetice.
O altă modificare se referă la enumerarea în anexa Cartei Internaţionale a Energiei, a documentelor şi iniţiativelor relevante din ultimii ani, cu referire directă atât la elemente de baza ale Cartei (investiţii, comerţ, tranzit, eficienţă energetică), dar şi la domenii noi, apărute după anul 1994 în plan energetic la nivel internaţional, precum utilizarea resurselor regenerabile, cooperarea internaţională extinsă, dialogul intensificat între ţările producătoare, consumatoare şi cele de tranzit de energie.. Includerea referirilor la numeroase iniţiative şi documente a fost acceptată în contextul internaţionalizării proceselor de cooperare în plan energetic, a sublinierii faptului că noua Cartă acordă importanţă egală proceselor de cooperare din toate regiunile şi ca există o disponibilitate de includere în Procesul Cartei a unor noi teme din plan energetic, insuficient dezvoltate în Carta Europeană a Energiei din 1991.