ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ANULUI 2018 39 milioane de ţigări de contrabandă, capturate de autorităţi

Ziarul BURSA #Companii / 23 iulie 2018

Autorităţile române au capturat aproape 39 de milioane de ţigări de contrabandă în prima jumătate a anului 2018, potrivit unui comunicat de presă transmis de British American Tobacco (BAT).

Datele BAT arată că valoarea pe piaţa neagră a ţigaretelor confiscate se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei, bani care ar fi alimentat în continuare reţelele de contrabandă.

În primele şase luni ale lui 2018, un pachet de ţigări s-a vândut pe piaţa neagră cu circa 9,8 lei. Preţul mediu al unui pachet legal, pentru care producătorii plătesc taxe şi accize, este cu 60% mai mare, apropiindu-se de valoarea de 16 lei.

Conform datelor centralizate de companie, autorităţile au făcut cele mai multe confiscări în regiunile în care se consumă cele mai multe ţigări de contrabandă. Astfel, aproape jumătate dintre capturi, însumând circa 15 milioane de ţigarete, au fost făcute în regiunea Nord-Est a ţării, în care peste 40% din ţigările fumate sunt de contrabandă.

Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii publice în cadrul British American Tobacco România, a declarat: "Autorităţile duc o luptă grea cu reţele de contrabandă bine organizate, fără scrupule, care fac profituri uriaşe şi care dispun de echipamente şi finanţare. Tocmai de aceea e necesar să fie alocate resurse pentru stoparea acestui fenomen care face rău nu doar economiei şi companiilor corecte, ci şi consumatorilor".

Conform ultimelor date publicate de către compania Novel research, piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în mai 2018 la 16,1% din totalul consumului (cu 1,1 puncte procentuale mai puţin faţă de martie 2018). Procentul se află în continuare peste media pieţei negre din 2017, de 16%.

Potrivit BAT, ţara noastră are cel mai ridicat nivel al contrabandei cu ţigarete din Europa de Est, iar traficul ilicit de ţigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei). Bugetul de stat pierde circa 50 de milioane de euro lunar din cauza pieţei negre. Pentru fiecare procent adăugat pieţei ilegale de tutun, bugetul de stat pierde anual încă 40 milioane de euro.

În 2017, eforturile autorităţilor române au avut ca rezultat capturi de 150 de milioane de ţigarete. Cu toate acestea, peste 4,3 miliarde de ţigarete au fost vândute în 2017 pe piaţa neagră din România. Astfel, statul român nu a încasat nicio taxă pentru circa 16% din ţigaretele consumate anul trecut. Prejudiciul total cauzat de contrabanda cu ţigări la bugetul de stat se ridică doar pentru anul 2017 la 2,8 miliarde de lei (echivalentul a 640 milioane de euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb