Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au ajuns, după primele două luni ale anului, la valoarea de 466 milioane euro, reprezentând, integral, participaţii la capital. Comparativ cu cifrele înregistrate în intervalul similar al anului trecut - 1,3 miliarde euro, investiţiile străine au coborât la o valoare de aproape trei ori mai mică, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
Tot în intervalul ianuarie-februarie 2010, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 754 milioane euro, în creştere cu 64,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majorarea soldului contului curent a fost influenţată în mod determinant de balanţa transferurilor curente, care a înregistrat un sold mai mic cu 68,5% faţă de primele două luni ale anului trecut. Potrivit BNR, deficitul contului curent în această perioadă a fost finanţat în proporţie de 61,8% prin investiţii străine directe.
În ceea ce priveşte datoria externă pe termen mediu şi lung, la finalul lunii februarie, aceasta a ajuns la 67.737 milioane euro, reprezentând 82,3% din totalul datoriei externe şi fiind în creştere cu 3,5% faţă de valorile înregistrate la 31 decembrie 2009.
Nivelul datoriei externe pe termen scurt a ajuns la 14.611 milioane euro la finalul lunii februarie, valoare similară celei înregistrate la sfârşitul lui decembrie 2009