• Afaceri de aproape 95 milioane de lei, cu 3,5% peste cele de la jumătatea anului trecut
Oil Terminal (OIL) a raportat, pentru primul semestru al acestui an, un profit net de aproape 9,74 milioane de lei, în creştere 28,1% faţă de cel din primele şase luni ale lui 2020, în condiţiile în care, cifra de afaceri netă s-a ridicat la 94,84 milioane de lei, cu 3,5% peste cea din intervalul ianuarie-iunie 2020, după cum reiese din raportul operatorului terminalului petrolier de la Marea Neagră publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În primele şase luni ale anului, prin terminal au trecut în total 2.968 mii de tone de produse, cu 3,8% peste cele din primul semestru al anului trecut, între care 1.666 mii de tone de ţiţei, cu 5,2% peste cele din primele şase luni ale lui 2020. De asemenea, în intervalul ianuarie-iunie 2021, prin terminalul de la Marea Neagră au trecut 532 mii de tone de motorină, cu 16,9% peste cantitatea din aceeaşi perioadă a anului trecut şi 312 tone de produse chimice, cu 16,4% mai mult decât în primul semestru din 2020, în timp ce cantităţile de benzină operate de Oil Terminal au fost în scădere.
În plus, trebuie menţionat că, începând cu luna octombrie a anului 2020, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a majorat tarifele reglementate pentru prestarea serviciilor ale Oil Terminal cu 12,02%, după o majorare de 5,38% în octombrie 2019.
Pe de altă parte, cheltuielile din exploatare s-au menţinut relativ constante, la 83,03 milioane de lei, faţă de 82,8 milioane de lei în primele şase luni din 2020. Cheltuielile cu personalul s-au ridicat la 48,59 milioane de lei, cu 9,8% peste cele din ianuarie-iunie ale anului trecut, în timp ce cheltuielile materiale au fost de 4,56 milioane de lei, în creştere cu 16,7%, pentru aceeaşi perioadă de raportare. În schimb, alte cheltuieli din exploatare s-au ridicat la 15,61 milioane de lei, cu 20% mai mici decât cele din intervalul ianuarie-iunie a anului trecut.
În aceste condiţii, Oil Terminal a raportat, pentru primele şase luni ale lui 2021, un profit din exploatare de 11,96 milioane de lei, cu 15,3% peste cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultat ce a fost erodat de o pierdere din activităţile financiare de 0,98 milioane de lei, cei drept mai mică decât cea din primele şase luni ale lui 2020.
La jumătatea acestui an, activele totale ale Oil Terminal erau de 568,38 milioane de lei, cu 0,5% peste cele de la finele anului trecut, în timp ce datoriile totale se ridicau la 113,67 milioane de lei, cu 1,8% sub cele de la data de 31 decembrie 2020, cele mai importante fiind datoriile pe termen lung, de 85,88 milioane de lei.
Oil Terminal este singurul operator din portul Constanţa pentru primirea, încărcarea, descărcarea produselor petroliere, petrochimice, chimice, pentru import, export şi tranzit cu asemenea mărfuri. Secundar, compania asigură depozitarea şi condiţionarea ţiţeiului, produselor petroliere, petrochimice, chimice, activităţi de servicii anexe transporturilor pe apă, testări şi analize tehnice, transport de marfă pe calea ferată, transporturi rutiere de mărfuri, alte activităţi anexe transporturilor, transportul energiei electrice, distribuţia energiei electrice, comercializarea energiei electrice.
Statul român, prin Ministerul Economiei deţine 59,62% din totalul acţiunilor cu drept de vot ale companiei.