Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. ("SNN") a obţinut, în primele nouă luni ale anului curent, un profit net de 415,946 milioane de lei, în creştere cu 29,6% (94,950 milioane de lei) faţă de perioada similară din 2018, când a înregistrat un profit net de 320,996 milioane de lei, arată raportul privind activitatea economico-financiară a companiei pentru perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2019, publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Conform raportului citat, rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat, în intervalul de referinţă, o creştere de 36,3%, iar EBITDA o ascensiune de 17,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în principal ca urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 15%, influenţate de creşterea cu 16,6% a veniturilor din vânzarea energiei electrice.
Cosmin Ghiţă, directorul general al companiei a declarat: "Rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale anului 2019 înregistrează o creştere de 29,6% faţă de perioada similară a anului 2019 şi un profit net de 415 milioane de lei, rezultat care se va reflecta în mod pozitiv şi pentru acţionarii şi investitorii companiei. Gradul de realizare a investiţiilor a crescut, pentru aceeaşi perioadă, de la 47% în 2018 la 70% în 2019, ceea ce înseamnă respectarea calendarului, etapelor de realizare şi a bugetului aferent investiţiilor curente, în securitate nucleară, şi majore, retehnologizarea Unităţii 1 şi instalaţia de detritiere. Din punct de vedere al nivelului de securitate nucleară, SNN este cotată cu nivelul de excelenţă la nivel internaţional, fapt demonstrat de coeficientul de utilizare a puterii instalate a celor doua unităţi şi de programele de mentenanţă şi investiţii. Preţul acţiunii SNN a înregistrat un trend ascedent, fiind compania cu cel mai mare randament din BET de o bună perioadă de timp. SNN îşi face treaba în mod responsabil".
În primele nouă luni ale anului curent, societatea a înregistrat un profit înainte de impozit de 515,978 milioane de lei, după ce în aceeaşi perioadă a anului trecut consemnase un profit înainte de impozitare în valoare de 399,868 milioane de lei.
Raportul indică pentru primele trei trimestre ale anului curent un total al veniturilor de 1,780 miliarde de lei, faţă de veniturile de 1,527 miliarde de lei, în acelaşi interval din 2018.
Valoarea totală a programului de investiţii al SNN pentru anul 2019 este de 256,548 milioane de lei (fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung), program aprobat prin Hotărârea nr. 6/20.05.2019 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SNN, ca parte a Bugetului de Venituri şi Cheltuieli ("BVC") al SNN pentru anul curent, mai arată sursele citate.
Pentru anul 2018, valoarea programului de investiţii era de 244,867 milioane de lei, mai indică raportul conform căruia în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019, SNN a realizat 69,5% (178,370 milioane de lei) din programul de investiţii, iar în intervalul 1 ianuarie - 30 septembrie 2018 - 47,6% (116,626 milioane de lei) din programul de investiţii.
Acţiunile societăţii sunt tranzacţionate la BVB din data de 4 noiembrie 2013, având simbol emitent SNN, iar conform raportului citat, profitul pe acţiune a fost, în primele nouă luni ale acestui an de 1,38 RON, comparativ cu 1,06 RON/acţiune în aceeaşi perioadă din 2018.
La 30 septembrie 2019 acţionarii SNN erau: Statul Român prin Ministerul Energiei care deţine 248.736.619 acţiuni, reprezentând 82,4959% din capitalul social; Fondul Proprietatea SA care deţine 21.268.355 acţiuni, reprezentând 7,0539% din capitalul social şi alţi acţionari persoane fizice şi juridice care deţin împreună 31.508.877 acţiuni, reprezentând 10,4502% din capitalul social.