ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ANULUI Aproape 7,5 milioane lei - restanţele marilor datornici la stat

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 1 august 2012

Aproape 7,5 milioane lei - restanţele marilor datornici la stat

CFR, cel mai mare dintre datornici, nu va mai rămâne mult pe lista ANAF

"Carrefour" nu mai figurează printre restanţieri

Sumele datorate statului de marii restanţieri, în primul semestru din acest an, totalizează aproape 7,5 milioane de lei, potrivit listei publicate, ieri, de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF).

În vârful topului se află tot CFR SA, cu 2,486 miliarde lei, din care 1,514 miliarde lei sunt dobânzi şi penalităţi, 809,3 milioane lei provin din taxa pe valoarea adăugată şi peste 161,1 milioane lei - din impozitul pe venit. Compania Naţională de Căi Ferate nu va rămâne, însă, pentru mult timp pe lista ANAF, întrucât Guvernul a aprobat, la începutul lunii aprilie, o Ordonanţă potrivit căreia datoriile CFR vor fi convertite în acţiuni.

Pe locul al doilea în top regăsim, şi de data aceasta, Compania Naţională a Huilei (CNH), cu o datorie de peste 1,755 miliarde lei, din care 1,281 miliarde lei provin din dobânzi şi penalităţi de orice fel, 255,3 milioane din TVA, 158,5 milioane din impozitul pe venit şi 54,9 milioane din alte impozite şi taxe. CNH se află în administrare specială şi urmează să fie inclusă în componenţa Complexului Energetic Hunedoara, în cadrul procesului de restructurare a sectorului de energie.

După cele două mari companii de stat, pe lista marilor datornici la buget figurează "Galaxy Tobacco", cu o restanţă de 986,5 milioane lei (722,8 milioane - dobânzi şi penalităţi, 174,1 milioane lei - accize, 64,6 milioane lei - TVA şi 20,4 milioane lei - alte impozite şi taxe), societate care, de asemenea, a primit înlesniri la plată.

La începutul acestui an, compania a câştigat, însă, procesul cu ANAF, în care statul pretindea în sarcina societăţii impozite şi taxe neachitate de circa 500 milioane lei, sumă dublată ulterior prin majorări de întârziere. Se pare că autorităţile nu au pus în executare hotărârea judecătorească, atâta vreme cât societatea încă figurează pe listele ANAF.

Al patrulea loc în topul restanţierilor către stat este ocupat de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă - CFR Marfă, cu datorii în valoare de 346,2 milioane lei, din care 191,4 milioane lei din TVA şi144 milioane lei din dobânzi şi penalităţi. Potrivit ANAF, pentru această companie a început procedura de executare silită.

"European Food" datorează bugetului 188 milioane lei (128,4 milioane din TVA şi 55,3 milioane lei din dobânzi şi penalităţi de orice fel), figurând pe locul al cincilea în top. Şi această societate este în executare silită.

"Carrefour" România, care, după primul trimestru al anului, apărea cu o datorie la bugetul de stat de peste 31,4 milioane lei, nu mai apare pe lista ANAF. În schimb, grupul "Lidl Dis­count" şi-a crescut restanţele la stat de la 87.352 lei la 277.765 lei, aflându-se în procedura de executare silită.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb