ÎN PRIMUL TRIMESTRU FAŢĂ DE PRIMELE 3 LUNI DIN 2014 Piaţa asigurărilor a avut o creştere de 7,4%, cu prime subscrise de 1,97 miliarde lei

Alexandru Costea
Bănci-Asigurări / 28 mai 2015

Piaţa asigurărilor a înregistrat în primul trimestru din acest an un volum al primelor brute subscrise de 1,97 miliarde lei, în creştere cu 7,39% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, evoluţie susţinută de avansul asigurărilor de viaţă cu 7,59% şi al celor generale cu 7,34%, potrivit raportului ASF cu evoluţia pieţei asigurărilor la 31 martie.

Datele centralizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară nu conţin rezultatele Astra Asigurări, care n-a raportat încă informaţiile, iar comparaţia cu perioada similară a anului trecut a fost efectuată prin eliminarea rezultatelor Astra în statistica primelor trei luni din 2014.

Astfel, în perioada ianuarie-martie anul trecut volumul primelor brute subscrise a fost de aproape 1,84 miliarde lei.

Ponderile celor două segmente de asigurări au rămas relativ stabile, cu 79,31% pentru asigurări generale şi 20,69% pentru cele de viaţă.

La asigurările generale, poliţele RCA reprezintă 44,95%, urmate de CASCO cu 24,23% şi de asigurările de incendiu şi calamităţi naturale cu 15,6%, restul claselor având sub 10% fiecare din totalul primelor brute subscrise pe acest segment.

Potrivit ASF, singura clasă de asigurări care prezintă în ultimii ani creştere constantă a primelor brute subscrise este cea a poliţelor RCA, care au avut o evoluţie de 18,23% faţă de primul trimestru al anului trecut şi cu 9,69% faţă de ultimul trimestru al anului trecut.

"Această creştere are la bază nu doar creşterea tarifelor de primă RCA, cât şi creşterea numărului de contracte noi", potrivit sursei.

După o perioadă de scădere în primul trimestru din perioada 2011-2014 pe segmentul asigurărilor de viaţă, în primele trei luni ale acestui an volumul de prime brute subscrise au înregistrat o creştere cu 7,59%, pe fondul unui uşor avans al numărului de contracte existente la sfârşitul perioadei (1,26% faţă de primele trei luni din 2014) şi al celui de contracte noi încheiate (3,35%).

Poliţele de viaţă, anuităţi şi asigurările de viaţă suplimentare au avut o pondere de 64,4%, urmate de asigurările de viaţă cu componentă investiţională, cu 31,3%.

Companiile de asigurări au plătit indemnizaţii brute mai mici cu 7,98%, astfel că pentru asigurările generale au fost de circa 918,42 milioane lei, cu 8,95% mai mici, iar pentru cele de viaţă s-au cifrat la 43,5 milioane lei, în urcare cu 18,9%.

Despăgubirile plătite pentru poliţele RCA au însumat circa 69,85 milioane lei pentru vătămări corporale, 99,95% reprezentând despăguburi pentru daune întâmplate în anii anteriori, şi 299,24 milioane lei pentru daune materiale (din care 94% pentru daunele din anii precedenţi.)

"Eliminând influenţa ASTRA, rata daunei combinată pentru clasa X (include RCA şi carte verde) în T1 2015 a fost de 123,38%, faţă de 127,43% nivelul înregistrat în T1 2014. În pofida faptului că toţi factorii care intră în componenţa indicatorului, rata daunei combinată a înregistrat creşteri în T1 2015 faţă de T1 2014, reducerea constatată se datorează îmbunătăţirii politicii de constituire a rezervelor", notează ASF.

Primele brute subscrise pentru asigurările de răspundere civilă medicală reprezintă 0,76% din total prime brute subscrise pentru asigurări generale în primul trimestru, cu 11,95 milioane lei, pentru care au fost plătite indemnizaţii de 271.000 lei.

Asigurările de sănătate au consemnat prime brute subscrise de 22,08 milioane lei, în creştere cu 24,39% faţă de primul trimestru din 2004 şi cu 45,51% comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut. Totodată, indemnizaţiile brute plătite în primul trimestru au fost de 12,4 milioane lei, în creştere cu 52,71%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb