În ţara noastră, sindicatele sînt mai unite decît patronatele

• Confederaţiile patronale par mai degrabă preocupate de reprezentativitate decît de coeziune

Lipsa de unitate, mai ales în rîndul patronatelor, face ca reprezentanţii angajatorilor şi cei cei ai structurilor sindicale să nu aibă puterea dorită în procesul de negociere cu cel de-al treilea partener al dialogului social, respectiv mediul politic.

Un studiu cu tema "Patronate şi Sindicate în România" relevă că restructurarea şi aşezarea relaţiilor industriale (între patronate şi sindicate) nu au putut ţine pasul cu restructurarea economică din ultimii 15 ani. Astfel, apariţia investitorilor străini, falimentul unor companii, schimbarea acţionariatelor altora, încercările nereuşite de adoptare a unor norme specifice dialogului social la nivel european sînt doar cîteva elemente perturbatoare care au dus la îngreunarea procesului de construcţie a dialogului social în ţara noastră.

Totodată, acestor modificări de natură socio-economică li s-au adăugat factori perturbatori de ordin psihologic. Drept exemplu în acest sens, autorii studiului susţin că incapacitatea sindicatelor de a găsi un răspuns la problemele legate de salarii şi dispariţia unui număr mare de locuri de muncă (exis-tente înainte de 1989) au dus la scăderea apetitului angajaţilor pentru sindicalism (în 1990 rata de sindicalizare era de 90%, în timp ce în 2002 ea ajunsese la doar 44%). Totuşi, structurile sindicale par mai bine organizate şi mai unite în procesul de negociere şi dialog decît partenerul reprezentat de patronate, prin faptul că au reuşit să se organizeze în 6 mari confederaţii care conlucrează, spre deosebire de confederaţiile patronale al căror număr este mult mai mare, dar sînt dezbinate de interese de moment şi subiective.

Pe de altă parte, autorii studiului sînt de părere că patronatele n-au o viziune clară în ceea ce priveşte importanţa resurselor umane, iar liderii aces-tora conduc, încă, după o mentalitate învechită, bazată pe autoritarism. Această situaţie duce, direct sau indirect, la o realitate în care managerii creează, în spaţiu de lucru, un mediu deficitar. Concluzia sociologilor de la prezentarea studiului a fost că nu mentalitatea angajaţilor români afectează productivitatea muncii acestora, ci modul în care managerii ştiu să ofere condiţii de muncă adecvate, atît fizice cît şi psihice.

• Numărul conflictelor de muncă şi al accidentelor s-a diminuat

Un aspect pozitiv evidenţiat de studiul respectiv este cel care face referire la conflictele de muncă. Per ansamblul economiei naţionale se poate observa că numărul acestora a scăzut semnificativ, de la 324 (în 1990) la 79 (în 2004), principalul motiv pentru declanşarea acestora fiind revendicările salariale.

De asemenea, numărul accidentelor de muncă, cel puţin în unele sectoare industriale a scăzut în unele sectoare considerate sensibile ca la producerea acestora. Dacă în 1990, în industria extractivă (una dintre cele mai predispuse la producerea de accidente) au avut loc 1763 accidente de muncă, în 2004, în aceeaşi ramură, numărul accidentelor a fost de 848. Creşteri ale numărului de accidente de muncă au fost în schimb înregistrate în sectoare precum maşini şi aparate electrice, prelucrarea lemnului şi construcţii.

• Unii reprezentanţii ai patronatelor pun la îndoială exactitatea datelor studiului

Unele date prezentate în textul studiului au stîrnit discuţii aprinse între autorii acestuia şi reprezentanţii mişcărilor patronale şi sindicale. Studiul, finanţat de Fundaţia "Friedrich Ebert" şi elaborat de Diana Preda, cercetător la Institutul de Economie Naţională, a fost considerat inexact de unii reprezentanţii ai mişcării patronale, printre care cei ai CPISC şi UNPR, care au afirmat că unele date prezentate în materialul respectiv sînt vechi, incomplete şi inexacte. Acest fapt, susţine Adrian Izvoranu, preşedintele CPISC, "ar putea crea o imagine de ansamblu eronată în ceea ce priveşte mişcarea patronală din ţara noastră". Concret, reprezentanţii CPISC şi cei ai UNPR au reproşat autorilor studiului că numele celor două confederaţii patronale sînt amin-tite doar fugar în textul lucrării, iar în capitolele dedicate fiecărei ramuri economice în parte nu sînt amintite structurile patronale afiliate celor două suprastructuri patronale. Mai mult decît atît, acealeaşi voci au susţinut că autorii textului au favorizat, voit sau nevoit, confederaţii patronale precum UGIR-1903, în detrimentul altor structuri la fel de reprezentative.

În replică, autorii studiului au declarat că rezultatele prezentate în text sînt chiar cele furnizate de confederaţiile patronale, iar că aceştia nu au făcut decît să le sintetizeze şi să le ordoneze. Aceştia au recunoscut că studiul nu poate fi evaluat la un grad de exactitate de 100% şi asta deoarece încă în ţara noas-tră există slabe progrese în ceea ce priveşte clasificarea datelor care ţin de activitatea patronatelor şi sindicatelor şi verificarea acestora.

Pe o poziţie mai puţin tranşantă s-a situat Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei sindicale "Cartel Alfa", care a declarat că, dincolo de lacunele şi erorile textului, totuşi este de apreciat că persoane din afara sistemului care reuneşte sindicatele şi patronatele, au început sa fie preocupate de modul în care se desfăşoară dialogul social în ţara noastră.