ÎN URMĂTOARELE DOUĂ LUNI, Companiile din Rusia vor lansa IPO-uri de peste 970 milioane dolari

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2010

Chiar dacă au crescut semnificativ în 2009, acţiunile din Rusia sunt tranzacţionate la cel mai redus nivel dintre cele 22 de pieţe importante în curs de dezvoltare.

Chiar dacă au crescut semnificativ în 2009, acţiunile din Rusia sunt tranzacţionate la cel mai redus nivel dintre cele 22 de pieţe importante în curs de dezvoltare.

Companiile din Rusia vor să vândă acţiuni în sumă de până la 974 milioane de dolari pe piaţa din Moscova, în următoarele două luni, punând capăt "celei mai lungi secete" de oferte publice iniţiale din ultimii opt ani, în condiţiile în care bursele se redresează.

"Protek", societatea care deţine al doilea distribuitor de medicamente din Rusia, a anunţat că vrea să câştige până la 400 de milioane de dolari printr-o ofertă publică iniţială (IPO), în luna mai sau iunie. Societatea de pescărie "Russian Sea Group" a precizat, la rândul său, că urmează să vândă acţiuni de 174 milioane de dolari, luna aceasta. Grupul agricol "Rusagro" vrea să obţină 250 de milioane de dolari, potrivit unor surse anonime citate de agenţia Bloomberg, iar "Kuzbass Fuel", producător de cărbune, urmăreşte să obţină cel puţin 150 de milioane de dolari la începutul lunii viitoare.

Companiile revin pe pieţele de acţiuni din Rusia, unde nu a mai avut loc nicio listare după luna noiembrie 2007, potrivit cifrelor Bloomberg.

Acestea vor să beneficieze de creşterea apetitului investitorilor ca urmare a ascensiunii preţurilor materiilor prime. Anul acesta, indicele bursier Micex a crescut cu 9,4%, consemnând cel mai ridicat nivel de după iulie 2008. Evoluţia este superioară pieţelor BRIC (Brazilia, India, China).

Companiile din China şi Brazilia au câştigat miliarde de dolari din IPO-urile lansate anul acesta, în pofida faptului că pieţele locale au avut o evoluţie inferioară bursei din Rusia. Firmele din China au vândut acţiuni de 18,9 miliarde de dolari în 2010, conform cifrelor Bloomberg. Cele din Brazilia au lansat IPO-uri de 2,7 miliarde de dolari, iar firmele din India - de 1,3 miliarde de dolari.

Indicele Shanghai Composite al pieţei din China a scăzut cu 3,9% anul acesta, Bovespa al Bursei din Brazilia a urcat cu 2,9%, la fel şi Sensex al celei din India.

Potrivit estimărilor UBS AG şi "Renaissance Capital", pe pieţele din Rusia vor fi vândute acţiuni de 20 de miliarde de dolari, anul acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb