ÎNAINTE DE REZULTATELE REDUCERII TVA LA PÂINE: Un grup de parlamentari vrea TVA de 9% la fructe, legume şi lapte

A.O.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 23 iunie 2014

Un grup de parlamentari vrea TVA de 9% la fructe, legume şi lapte

Dorin Cojocaru, April: "Taxa pe valoare adăugată ar trebui redusă pentru toate produsele lactate"

Un grup de parlamentari PSD, PC, UNPR şi PPDD, propune printr-un proiect de lege reducerea taxei pe valoare adăugată (TVA) la 9% pentru lapte de consum, legume şi fructe proaspete, înainte ca guvernul să se fi pronunţat în privinţa efectelor reducerii TVA pentru livrarea sortimentelor de pâine şi a altor specialităţi de panificaţie, a anumitor tipuri de făină de grâu. Toate declaraţiile anterioare ale premierului Victor Ponta, ministrului Finanţelor Publice, Ioana Petrescu şi ministrului Agriculturii, Daniel Constantin au subliniat că orice reducere ulterioră a TVA la alimente depinde de succesul măsurii în sectorul de panificaţie.

Totodată, acesţia au precizat că în cazul în care extinderea măsurii se va aplica, acest lucru nu se va petrece mai devreme de 1 ianuarie 2015. De exemplu, Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat săptămâna trecută la conferinţa Meat & Milk 2014 că susţine reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la legume-fructe şi lapte şi că în septembrie va lua o decizie privind propunerea de diminuare a TVA la aceste categorii de alimente.

Potrivit proiectului depus de parlamentari, cota redusă de 9% se va aplica de către agenţii economici producători, importatori şi de către cei care comercializează lapte, legume şi fructe.

Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale din Industria Laptelui (April) ne-a spus că deşi salută iniţiativa, există anumite detalii tehnice care trebuie avute în vedere în cazul laptelui. "Noţiunea de lapte de consum este destul de vagă având în vedere că sunt mai multe sortimente care intră în această categorie. Cred că acestea ar trebui specificate clar".

Mai mult decât atât, domnia sa susţine că TVA ar trebui redusă pe întreg lanţul din industria lactatelor, pentru a evita ca evaziunea fiscală să se mute de la producători la procesatori.

Dorin Cojocaru a mai adăugat: "Toată industria lactatelor are nevoie de această măsură. Preţul laptelui a scăzut foarte mult, fermierii au deja foarte multe stocuri, iar fabricile de lapte praf care ar fi putut să mai achiziţioneze din surplusul de lapte, au rămas doar trei şi au costuri foarte mari cu energia. Aş vrea ca măsura să se aplice măcar din trimestrul doi din anul 2015, dar nu am speranţe foarte mari".

Semnatarii proiectului legislativ menţionează, în expunerea de motive, că o astfel de măsură va determina "ascensiuni calitative şi cantitative în ceea ce priveşte consumul alimentelor autohtone incluse în aceste categorii". Aceştia susţin că scăderea veniturilor bugetare determinate de diminuarea cotei standard de TVA ar putea fi compensată de creşterea consumului de produse alimentare pentru care a fost operată modificarea. Iniţiatorii mai arată, citând un raport INS, că în anul 2012 consumul mediu anual pe cap de locuitor a fost de 66,9 kg. pentru fructe proaspete, 142,5 kg. pentru legume proaspete şi 226,9. pentru lapte şi produse din lapte.

Printre iniţiatorii propunerii legislative, se numără Marian Avram, Petre Daea, Marian Ghiveciu, Liviu Harbuz, Florin Iordache, Manuela Mitrea, Mircea-Titus Delureanu, Ninel Peia (PSD), Gheorghe Emacu, Eugen Nicolicea, Valeriu Steriu (UNPR), Bogdan Ciucă (PC). Acest proiect urmează să fie dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb