Încă 200 milioane lei pentru "Prima Casă"

A.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 august 2013

Guvernul ar putea să suplimenteze plafonul garanţiilor pentru creditele acordate în cadrul programului "Prima Casă" cu încă 200 milioane de lei, pentru achiziţia de locuinţe construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), astfel încât fondurile pentru acest an să fie majorate în total cu 1,2 miliarde lei, potrivit unui proiect de hotărâre al Executivului.

"În plus faţă de plafonul suplimentar de 1 miliard lei prevăzut pentru anul 2013 se alocă un plafon suplimentar al garanţiilor care pot fi emise, de 200 milioane lei, destinat exclusiv pentru garantarea finanţării prin program a achiziţiei de locuinţe construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL)", se arată în textul documentului.

Plafonul garanţiilor pentru creditele Prima Casă a fost majorat la 30 iulie, prin hotărâre de Guvern, cu un miliard de lei pentru acest an, din care 300 milioane lei pentru achiziţia locuinţelor construite de ANL. Garanţiile urmează să fie acordate şi plătite numai în monedă naţională. Valoarea finanţărilor acordate prin acest program în anul curent a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar în iunie mai erau disponibile pentru acest an fonduri în valoare de 300 de milioane euro.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) a declarat săptămâna trecută, că reducerea ratei dobânzii de politică monetară, cu 0,5 puncte procentuale, până la 4,5% pe an, urmează să ajute "foarte mult" noua formulă a programului "Prima Casă". Potrivit specialiştilor, rata unui credit "Prima Casă" în lei este cu 30% mai mare decât cea a unui împrumut în euro.

De la lansarea programului, în 2009, Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a acordat 94.000 de garanţii, valoarea finanţărilor ajungând la aproape 3,5 miliarde de euro.

Valoare medie a finanţării accesate pe toată perioada de derulare a programului este de circa 39.000 euro, iar 28% din valoarea garanţiilor acordate a fost destinată achiziţiei de imobile construite între anii 2008 şi 2013. Rata de default se menţine scăzută, la doar 0,1% din totalul creditelor acordate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb