Incendierea vegetaţiei uscate, o practică ilegală des întâlnită în Buzău

ANA FELEA
Miscellanea / 10 februarie 2022

Incendierea vegetaţiei uscate, o practică ilegală des întâlnită în Buzău

Incendiile de vegetaţie sunt tot mai greu de controlat în judeţul Buzău. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, nu mai puţin de 1385 de hectare de teren au ars de la începutul anului şi până în prezent. Mai grav este că, în urma verificărilor la faţa locului, s-a dovedit că unele sunt incendii puse intenţionat chiar de fermierii care vor să-şi curăţe pământurile de vegetaţia uscată. În plus, unele incendii au fost identificate în arii naturale protejate sau în zone traversate de conducte de gaz metan. În acest context, prefectul Daniel Ţiclea a cerut controale serioase în teren şi sancţionarea tuturor celor găsiţi vinovaţi.

"Patru echipe formate din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, APIA, sprijiniţi de poliţişti şi jandarmi, s-au deplasat în localităţile Scorţoasa, Berca, Ulmeni, Năeni, Pietroasele, Cochirleanca, Ziduri, Ghergheasa, Gălbinaşi şi Poşta Câlnău, unde au verificat arealul incendiilor înregistrate pe raza acestor comune în decursul ultimei luni. În urma verificărilor, s-a constatat că trei dintre incendii se regăsesc în arii naturale protejate, ceea ce constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă penală. O altă situaţie îngrijorătoare constatată de echipele de control a fost aceea a incendierii unor suprafeţe traversate de conducte de gaz metan, fapte care puteau genera adevărate tragedii", a subliniat Daniel Ţiclea, prefectul Buzăului.

În acelaşi timp, specialiştii au continuat demersurile pentru identificarea tuturor proprietarilor de teren pe care au avut loc incendii necontrolate, urmând ca în funcţie de rezultatul anchetelor, aceştia să fie sancţionaţi prin neacordarea subvenţiilor de la APIA.

"Este un fenomen cu care ne confruntăm de mai mulţi ani şi putem spune că , în anumite UAT-uri, a devenit o practică pentru că avem incendii de vegetaţie în acelaşi an. Anul trecut am intervenit la 46 de incendii care au fost verificate şi dintre acestea 9 au afectat parcele declarate la APIA de către fermieri. O parte dintre ei au depus documentele justificative că nu ei au incendiat, dar acolo unde nu au fost depuse aceste documente, fermierii au fost sancţionaţi cu 5% din valoarea subvenţiei. Anul acesta avem mult mai multe incendii de vegetaţie în comparaţie cu primele luni ale anului trecut, deplăsările colegilor se fac în maxim 48 de ore de la producerea incendiului şi, de asemenea, fermierii find verificaţi imediat după incendiere, sperăm ca aceste sancţiuni să fie un pic mai eficiente şi în final fermierii să înţeleagă că nu trebuie să recurgă la astfel de practici pentru curăţarea terenurilor. Nu am avut până acum fermieri excluşi de la plată din acest motiv", a spus Claudiua Stelea, director APIA Buzău.

Controalele pe linia prevenirii şi combaterii incendiilor necontrolate de vegetaţie uscată vor continua şi în perioada imediat următoare.

"Instituţia Prefectului face apel la toţi cetăţenii judeţului să respecte normele de protecţie şi prevenire a incendiilor, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în perioada în care oamenii derulează activităţi agricole pe terenurile pe care le deţin", a mai spus Ţiclea, prefectul Buzăului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In alte tari pompierii lucreaza impreuna cu fermierii, proprietarii de paduri etc. si ard vegetatia in mod sistematizat pentru a preveni incendiile necontrolate. La noi se trece in ilegalitate ca de .. e mai simplu.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb