ÎNCEPÂND DE IERI, SUA şi China au introdus reciproc tarife vamale

Ziarul BURSA #Internaţional / 25 septembrie 2018

SUA şi China au introdus reciproc tarife vamale

Statele Unite şi China şi-au impus reciproc noi tarife vamale, începând de ieri, cele mai mari economii mondiale nearătând nici un semn că ar atenua războiul comercial care a afectat pieţele financiare globale, transmite Reuters.

Luni, la ora 04:01 GMT, au intrat în vigoare tarifele vamale americane de 10% asupra unor importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, iar China a ripostat, instituind noi tarife asupra unor importuri din SUA în valoare de 60 de miliarde de dolari, conform Agerpres.

Anul acesta, SUA şi China au introdus reciproc tarife vamale pentru importuri în valoare de 50 miliarde dolari, Beijingul acuzând Washingtonul că a declanşat cel mai mare război comercial din istorie.

Printre produsele americane afectate de noi tarife ale Chinei se află gazele naturale lichefiate (LNG) şi anumite tipuri de avioane.

Economiştii avertizează că prelungirea disputei va afecta în cele din urmă avansul economiei nu doar în SUA şi China, ci şi pe plan global. De asemenea, economiştii susţin că Beijingul ar putea lăsa yuanul să se deprecieze pentru a-i ajuta pe exportatorii săi, afectaţi de tarifele vamale americane.

Statele Unite vor câştiga războiul comercial cu China, a dat asigurări duminică şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo.

"Războiul comercial condus de China împotriva Statelor Unite durează de ani de zile", a declarat secretarul de stat în timpul unui interviu acordat duminică televiziunii Fox News, atribuind Beijingului responsabilitatea pentru conflictul taxelor vamale între cele două mari puteri.

"Dacă vrem să-l numim un război comercial, atunci noi suntem hotărâţi să-l câştigăm şi îl vom câştiga", a spus Mike Pompeo.

El a promis că va determina China să se "comporte ca o putere mondială", să dea dovadă de "transparenţă" şi să respecte "statul de drept". "Nu trebuie să furăm proprietatea intelectuală" şi trebuie să respectăm "principiile fundamentale ale comerţului la nivel mondial, ale echităţii şi reciprocităţii", a adăugat el.

"Asta i-a spus preşedintele Trump omologului său Xi Jinping, pe care îl apreciază foarte mult. Asta este ceea ce americanii cer şi ceea ce muncitorii americani merită", a insistat el.

Săptămâna trecută, China a anulat negocierile comerciale cu Statele Unite, programate să aibă loc luna aceasta, ca semn de protest faţă de ultimele sancţiuni.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb