ÎNCEPÂND DE IERI, Ultima emisiune de obligaţiuni IIB a fost listată la BVB

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 octombrie 2018

Ultima emisiune de obligaţiuni IIB a fost listată la BVB

Mircea Ursache, ASF: "Dorim să facem din piaţa de capital a doua mare sursă de finanţare a economiei naţionale"

Ultima emisiune de obligaţiuni a Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB), prin care instituţia a obţinut aproape 673 milioane de lei (circa 144 de milioane de euro) a fost listată, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), aceasta fiind cea de-a patra serie de titluri de credit emise de IIB, ce se tranzacţionează pe piaţa noastră de capital.

Prezent la deschiderea oficială a şedinţei bursiere, Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat: "Bursa de Valori Bucureşti a devenit, după părerea mea, unul din factorii de stabilitate în viaţa noastră financiară. Asistăm, în ultima vreme, la o promovare foarte serioasă, de a atrage noi emitenţi, de a fi prezentă în viaţa publică, socială şi economică a ţării, astfel încât evenimentul de astăzi (n.r. ieri) nu face decât să se încadreze în tot efortul Bursei de Valori Bucureşti şi a Depozitarului Central de a creşte piaţa de capital românească, aflată atât de aproape de un vis, care înseamnă upgradarea la piaţa emergentă.

Emisiunea obligaţiunilor International Investment Bank reprezintă un semnal bun, de care piaţa noastră are nevoie.

Cred că şi preocupările noastre comune de a realiza o Contraparte Centrală vin, de asemenea, să transmită un semnal în piaţă, că atât Autoritatea, cât şi Bursa de Valori, Depozitarul, împreună cu piaţa vor să creeze din piaţa de capital românească a doua sursă mare de finanţare a economiei naţionale".

La rândul său, Attila Gyorgy, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), a declarat: "Reprezint statul român, în calitate de acţionar al Băncii Internaţionale de Investiţii. Această bancă are o tradiţie şi, în urmă cu aproape şase ani, am pornit pe un nou drum, încurajat şi de acţionari, res­pectiv ne-am propus ca banca să fie mult mai activă în toate ţările parte, inclusiv în România, şi să fie prezentă nu doar cu produse tradiţionale, ci să vină şi să sprijine din mai multe perspective economiile naţionale.

Aşa se face că banca a început această activitate şi ne bucurăm că, în urmă cu patru ani, a lansat primele obligaţiuni, urmând ca an de an să vină cu sume mai mari, cu produse mai diversificate. Anul trecut, cu ocazia întâlnirii anuale organizate la Bucureşti, s-a votat şi aşa numita Strategie de la Bucureşti, care vizează strategia băncii pentru următorii cinci ani. Lansarea emisiunii de obligaţiuni de astăzi (n.r. ieri) este de fapt prima operaţiune de mare amploare organizată de bancă în cadrul acestei strategii".

Pe data de 12 octombrie, Banca Internaţională de Investiţii a anunţat încheierea cu succes a celei de-a patra emisiuni de obligaţiuni realizată pe piaţa noastră, instituţia vânzând, unor "investitori calificaţi", 30.000 de obligaţiuni denominate în lei (cu o valoare nominală de 10.000 de lei) şi 8.000 de obligaţiuni denominate în euro (cu o valoare nominală de 10.000 de euro).

Titlurile denominate în lei au fost achiziţionate de 16 cumpărători, în principal administratori de active locali, în timp ce pentru cele în euro achiziţiile au fost realizate de 25 de investitori, circa 60% fiind realizate de străini. Ordinele pentru titlurile denominate în euro au provenit din nouă ţări, cele mai importante fiind România (40%), Ungaria (31%) şi Bulgaria (12%).

Dobânda titlurilor în euro este de 1,5026% şi va fi plătită anual, în timp ce în cazul obligaţiunilor în lei dobânda este de ROBOR la trei luni plus 1,4% şi va fi plătită trimestrial, obligaţiunile având scadenţa pe data de 15 octombrie 2021 (maturitate de trei ani).

Săptămâna trecută, agenţia de rating Moody`s Investor Service a atribuit obligaţiunilor calificativul A3, ratingul fiind valabil atât pentru titlurile denominate în lei, cât şi pentru cele în euro, ceea ce înseamnă că titlurile au un nivel relativ ridicat de solvabilitate, potrivit criteriilor instituţiei, după ce, anterior, agenţia Fitch Ratings atribuise obligaţiunilor calificativul BBB.

În prezent, la BVB se tranzacţionează trei serii de obligaţiuni IIB, două denominate în lei şi una în euro, cu scadenţe în 2019 şi 2020.

Banca Internaţională de Investiţii este o instituţie de dezvoltare multilaterală fondată în 1970, în baza Acordului interguvernamental de instituire a IIB şi a Cartei sale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Esti in campanie electorala domnu ursache?cind umbla lumea la tine in audiente zici ca era birou politic.lasa pe altii ,ar trebui sa plecati din asf o Gramada de "directori" incompetenti care actionati la comanda unora...conduci o mizerie

    Oare ce fumeaza Domnul Ursache? Cred ca tocmai s-a intors din Canada, unde a incercat noile produse care au devenit legale. :)) "BVB - factor de stabilitate in viata financiara" :)))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb