Asociaţia Română a Agenţiilor Imobiliare (ARAI) va deschide, astăzi, cea de-a III-a ediţie a Congresului Internaţional Imobiliar Bucureşti şi prima ediţie a expoziţiei imobiliare SIB Expo, evenimente reunite sub egida Salonului Imobiliar Bucuresti. Evenimentul, care se desfăşoară la Bucureşti în perioada 11 - 14 septembrie, facilitează întâlnirea profesioniştilor imobiliari din ţară şi din străinătate cu reprezentanţii dezvoltatorilor de proiecte imobiliare şi cei ai autorităţilor publice locale, cu bancheri, dar şi cu reprezentanţi ai unor importante societăţi de avocatură şi audit. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Congresul Internaţional Imobiliar Bucureşti este alcătuit din trei sesiuni de prezentări şi dezbateri, care se referă la criza financiară în domeniul imobiliar, noi tehnologii şi tendinţele pieţei imobiliare.
Începe Congresul Internaţional Imobiliar Bucureşti
C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 11 septembrie 2008