Începe fuziunea celor două pieţe de acţiuni

Ingrid Zamfir
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 iunie 2004

Cinci societăţi listate pe Rasdaq vor fi tranzacţionate pe Bursă din 21 iunie

Alte 13 societăţi urmează să parcurgă aceeaşi procedură

Fuziunea dintre cele două pieţe de capital - Bursa de Valori Bucureşti şi Rasdaq începe la data de 21 iunie, cînd un grup de cinci societăţi listate pe Rasdaq vor putea fi tranzacţionate prin sistemul electronic al Bursei de Valori Bucureşti, care oferă o vizibilitate sporită şi, cel puţin teoretic, mai multă lichiditate, conform posibilităţilor sistemului de afişare a cotaţiilor.

Societăţile care vor face parte din acest program pilot sînt: "Electromagnetica" Bucureşti, "Aversa" Bucureşti, "Comcereal" Alexandria, "Upet" Tîrgovişte şi "Severnav" Drobeta Turnu Severin. Decizia conducerilor celor două burse a fost ca, pentru început, să transfere de pe o platformă pe alta emitenţii listaţi la categoria I a pieţei Rasadq. Avînd în vedere că, din motive tehnice, translatarea presupune suspendarea de la tranzacţionare, oficialii BVB şi Rasdaq au hotărît ca acest proces să se realizeze în două etape. Astfel, mai întîi vor fi transferaţi numai 5 din cei 13 emitenţi eligibili (o condiţie obligatorie este existenţa unui contract valid încheiat cu un registru agreat de BVB). Pentru transferul societăţilor pe platforma de tranzacţionare a BVB, acţiunile vor fi suspendate de la tranzacţionare pe piaţa Rasdaq, începînd din 8 iunie.

Tranzacţiile realizate prin sistemul BVB cu acţiunile societăţilor amintite vor fi trecute, la sfîrşitul zilei, în raportul de tranzacţionare al Rasdaq, unde vor fi evidenţiate separat. Transferurile cu aceste titluri vor fi supravegheate de funcţionarii Rasdaq, iar toate raportările realizate de societăţi se vor face, ca şi pînă acum, către Rasdaq.

Proiectul lansat are două obiective, spune Anca Dumitru, director general al Rasdaq. Este vorba despre reducerea costurilor de tranzacţionare şi demararea consolidării celor două burse la nivel tehnic. "Tranzacţionarea unor emitenţi listaţi pe Rasdaq prin platforma tehnică operată de BVB conduce, în mod natural, la decontarea acestor tranzacţii prin sistemele specifice BVB, fără costuri suplimentare pentru brokeri. Aşteptăm cu interes efectul acestei operaţiuni. Reducerea costurilor ar putea conduce la creşterea lichidităţii", a adăugat Anca Dumitru.

Unele persoane, active pe piaţa acţiunilor, spun că tranzacţionarea "pe ecranul BVB" ar putea avea ca rezultat creşterea vizibilităţii acestor emitenţi pentru o nouă categorie de investitori - cei care preferă sistemul de licitaţie al BVB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb