Inchizitorii verzi de la BCE pregătesc reeducarea necredincioşilor

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 februarie

Inchizitorii verzi de la BCE pregătesc reeducarea necredincioşilor
Călin Rechea

Angajaţii Băncii Centrale Europene trebuie să se supună unui program de "reeducare" climatică dacă doresc să mai rămână în cadrul instituţiei, al cărui obiectiv fundamental este asigurarea stabilităţii preţurilor în zona euro.

Din acest punct de vedere, performanţa BCE este dezastruoasă, aşa că atenţia conducătorilor se îndreaptă către obiectivele climatice, unde competenţa lipseşte, probabil, mai mult decât în domeniul monetar.

"Nu-i mai vreau pe aceşti oameni", a declarat Frank Elderson, unul dintre cei şase membri ai consiliului executiv al BCE, conform unei ştiri de la Politico, unde se arată că "angajaţii au fost uimiţi când au aflat că oamenii care nu acceptă obiectivele ecologice ale instituţiei nu sunt bineveniţi să lucreze acolo". Declaraţia lui Elderson a fost verificată şi confirmată de Politico.

Se pare că BCE nu tolerează diversitatea de opinii nici în ceea ce priveşte schimbările climatice, pe care instituţia doreşte să le combată, deşi nu are niciun mandat în acest sens şi nici nu ştie cum să o facă, în condiţiile în care funcţionează într-o paradigmă depăşită, care nu acceptă că sistemele complexe nu pot fi controlate.

"De ce am dori să angajăm oameni pe care trebuie să-i reprogramăm? Pentru că au venit de la cele mai bune universităţi, dar încă nu ştiu să scrie cuvântul climă?", a întrebat oficialul BCE şi a stârnit indignare în rândul personalului.

"Economia noastră se bazează pe natură. Prin urmare, distrugerea naturii înseamnă distrugerea economiei. Prevenirea primei situaţii este de competenţa guvernelor alese în calitate de factori de decizie politică în domeniul naturii. Noi, la BCE, trebuie să luăm în considerare riscurile legate de natură în exercitarea mandatului nostru", scria Elderson vara trecută pe blogul instituţiei.

Din păcate, oficialul BCE, care este de profesie jurist, ignoră complet rolul BCE, şi al celorlalte bănci centrale, în crearea condiţiilor pentru distrugerea sistematică a naturii, prin promovarea banilor ieftini cu orice preţ, inclusiv prin pornirea tiparniţelor.

Acest cadrul monetar ultrarelaxat a condus la alocarea defectuoasă a resurselor reale din economie şi la stimularea excesivă a consumului, care acum pare să fie dominat de "bunurile de unică folosinţă", prin schimbarea radicală a preferinţelor de timp ale consumatorilor.

Politico aminteşte că declaraţiile lui Frank Elderson au o semnificaţie deosebită, în condiţiile în care în Europa se dezbate posibila adoptare a unor noi obiective pentru BCE, care să includă o importantă componentă ecologică.

În grupurile de discuţii dedicate personalului băncii, declaraţia oficialului BCE a fost condamnată puternic, iar unul dintre angajaţi a subliniat că Elderson "a ucis idealul diversităţii şi al includerii printr-o singură propoziţie".

După publicarea articolului din Politico, preşedintelui BCE i s-a cerut opinia în cadrul Parlamentului European. "Sunt alături de colegul meu Frank, dar, în egală măsură, şi probabil mai important, eu şi ceilalţi preţuim diversitatea în instituţia pe care o conduc", a declarat Christine Lagarde.

Daniel Gros, directorul Institutului pentru Politicii Europene de la Universitatea Bocconi din Milano, a precizat că "dacă exprimi critici, eşti rapid acuzat că eşti anti-climat", iar apoi a mai subliniat că "am avut personal această experienţă de mai multe ori", după cum mai scrie Politico.

Oare cum a fost posibilă întoarcerea Europei în vremurile Inchiziţiei?

Gros a mai subliniat că "problema este deosebit de pronunţată în lumea băncilor centrale, unde oficialii de rang înalt evită, în general, conflictele directe".

Contactaţi de Politico pentru reacţii la declaraţiile lui Frank Elderson, reprezentanţii BCE au precizat că "riscurile climatice şi naturale afectează politica noastră monetară şi mandatele de supraveghere bancară, iar toţi colegii ar trebui să înţeleagă ce înseamnă aceasta pentru munca lor".

BCE continuă să susţină că are obligaţia legală de a contribui la lupta împotriva schimbărilor climatice, după cum arată Politico, iar justificarea vine de la "o sarcină secundară formală care necesită sprijinirea politicilor economice mai largi ale UE, atâta timp cât acestea nu intră în conflict cu menţinerea preţurilor stabile".

Argumente similare a utilizat BCE şi când a pornit tiparniţele, în ciuda interdicţiilor clare din tratatele europene. Se pare că bancherii centrali din zona euro îşi pot asuma orice obiective, care trec mult dincolo de mandatul stabilităţii preţurilor, şi nimeni nu poate spune nimic, pentru a nu fi acuzat că încalcă sfânta independenţă a băncii centrale.

Un fost oficial BCE a declarat, sub protecţia anonimatului, că este îngrijorat de concentrarea recentă a băncii asupra combaterii schimbărilor climatice, mai ales pe fondul "eşecului în ceea ce priveşte ţinerea sub control a inflaţiei".

"BCE are un obiectiv principal stabilitatea preţurilor şi apoi sprijinul politicilor economice ale UE", a subliniat fostul oficial al băncii, iar "a vorbi doar despre climă în detrimentul celorlalte obiective creează din ce în ce mai mult o problemă pentru legitimitatea BCE".

Pentru Daniel Gros, poziţia "foarte ideologică" a unor factori de deciziei din cadrul BCE reprezintă o problemă pentru instituţie, deoarece "acest lucru nu este sustenabil pe termen lung".

Se pare că o astfel de problemă nu îi îngrijorează deloc pe cei din turnul de la Frankfurt. De ce i-ar îngrijora, când au văzut că pot încălca cu impunitate toate tratatele europene şi este suficient să le spună politicienilor că o fac pentru binele comun?

Chiar dacă BCE va stabili criterii dure la angajare şi va organiza "filtre" la interviuri, astfel încât să nu treacă vreun "nevrednic" care nu crede cu toată fiinţa sa în necesitatea luptei împotriva schimbărilor climatice antropice, s-ar putea ca filtrul să nu prindă toate "elementele" duşmănoase.

Din fericire, există soluţii şi în acest caz: lagărele de reeducare. Unde ar putea fi amplasate acestea pentru a maximiza "resetarea"?

Poate ar trebui luată în considerare Delta Dunării, care sigur ar fi un mediu primitor pentru "instructorii" deosebit de calificaţi şi "elevii" lor. Toţi vor putea observa şi studia efectele schimbărilor climatice, pentru a ajunge pe noi culmi de înţelegere ale ideologiei verzi, în timp ce persoane binevoitoare le vor explica cine a inventat şi din ce este format cosorul lui Moceanu.

Opinia Cititorului ( 28 )

  1. Credeam ca nu ma mai poate mira nimic !.

    Dar iata ca m-am inselat ! 

    1. Mai ales cand totul se prabuseste in jur. Emiti si CBDC sa le furi banii fraierilor.

    Mda, am vazut ce binevenita e "diversitatea de opinii" in mujicia:-)

    1. Saracul de tine, tu pe orice subiect o stii una si buna cu mujicii..e.mai simplu,mai ales cand te.doare capul cand incerci sa intelegi subiectul discutiei...

      Pai tu nu pricepi subiectul articolului, dovada ca sunteti boti care primiti mesajele sa le scrieti:-)...iti citez din articol: "Se pare că BCE nu tolerează diversitatea de opinii":-)...Probabil daca Europa tolera diversitatea de opinii ca si Putler, acum erai coleg de "camera" cu Navalny:-)

    Protejarea naturii e un lucru de bun simt, nici macar n-ar trebui sa-ti spuna cineva. Trebuia facuta demult, de generatiile anterioare, fara prea mari costuri, pt ca un lucru facut constant e mai simplu, ex iti faci curat in casa zilnic, nu odata la craciun si odata la pasti ca atunci nici nu-ti mai vine sa te apuci.

    Protejarea naturii e ca si curatenia in casa, e mediul in care traim si de care depinde sanatatea noastra. Nu stii atata lucru, sau chiar ai alta parere, good luck, sunt si alte joburi. 

    1. Sa iei co2 din atmosfera si sa-l ingropi in pamant tine de ecologie?ai idee ce inseamna ZERO emisii de co2?una e ecologia si alta e ideologia climatica.e o mare diferenta intre ele

      principiul e ok. la detalii se mai poate umbla.

      In 34 de ani s-a vazut ce ecologie s-a facut in Romania. Paduri rase de pe fata pamantului si umplerea tarii de sticle si pet-uri pentru bunastarea firmelor din vest. Asa ca ne mai duceti-va unde vreti voi cu politica dw mediu asupritoare si manipulatoare.

      pai tocmai de-aia trebuie sa facem acum, pt ce s-a facut in 34 de ani gresit. si nu ne ducem nicaieri cu politica de mediu. ok? maine ma duc la voluntariat de adunat gunoaie dupa altii. pai nu va e rusine?

      niste amenzi ce le-as trage la toti ce ploueaza aiurea de sa le sune apa-n cap. 

      S-a facut acum. Oau ce greseala de 34 de ani. Acum veniti sa va aratati mari ecologisti. Pana acum ati dormit ca nu ati avut curaj sa impuneti firmelor din vest sa respecte mediul. Acum vrei sa il jumulesti tot pe saracul roman. Ipo.cr.tilor! Blah!

    in constitutii nu scrie ca bancherii dicteaza socialul…. dar isi depasesc atributii..

    s c c r e t 

    Asta e inceputul. Incep cu cazierul profesional si vor continua cu cazierul social. Cine stie care vor fi urmatoarele conditii?

    1. numai asa se poate. ca vad numai din comentarii c spiritul civic e zero.

      Ba fas.cistilor. Asta sunteti. Vreti doar restrangerea libertatii individului sub orice pretext. Co.cal.arilor!

      O da fascist ecologic vai daca as putea. cu astia care-ti baga niste gaze de nu poti sta cu masina-n spatele lui. cu astia ce taie lemne la ras din paduri. cu cei ce arunca gunoaie peste tot. cu toti ce stropesc cu taspe chimicale produsele agricole si ne imbolnavesc. stii cum ? nici o mila. nu sa fim absurzi, dar nici nu "'facem apel la bunul simt" ce bun simt?

      prostia,ipocrizia si ignoranta sunt imense.s-a umplut pamantul de grete si greti care cred ca co2 o sa-i omoare.si intre timp beau doua peturi de cola pe zi,mananca de la macdonalds si sunt inconjurati de antene de telefonie mobila.dar ei cred bineinteles ca doar petrolul,gazul si co2 sunt nocive.daca prostia ar durea....

      v-as lega de teava de esapament pe toti astia la care va place sa respirati co2

      ...

      Ai teava de esapament la trotineta electrica?

      Corect! L-ai prins pe falsul ecologist. Are masina pe motorins ,:))))

      va agitati inutil!

      rapoartele cu date vechi in ro arata ca romania nu mai polueaza! 

      da inca se polieaza dar nu ca in trecut! 

      romania tot scade la poluare… 

      terminati ..nba… ca stap cel mai prost consum energie per cap de familie… deci ce sa polueze romanii… ca de consum nu prea… de facut copii nu prea… iar tablele sunt vechi in piata cu medie sarita de 200 mi km…. statul nu tre sa dea legi in asa fel in cat sa prabuseasca pibul ci sa dea legi ce i deamna oamenii de buna voie si nesilita de nimeni - decat de cei de sus pusi - sa isi schimbe tablele.. 

      cica romania polieaza…  

      avem media de lifturi bloc neschimbate si reparate de peste 40-30 de ani… 

      avem media de tevaraie prin blocuri de peste 30-40-50 ani… 

      ce sa polueze..?! ca noi impingem caruta la deal cu ce avem… 

      cade populatia demografic si nu avem nei cat sa poluam pe cat mor astia… 

      batranii ca pondere in piata tin consum inchis… 

      dobanda naturala a romaniei se duce in crash.. 

      ce sa poluam? 

      romania nu polueaza pe cat polueaza alti jucatori mari… 

      sa nu uitam ca italia isi aducea cu barjele gunoiul sa il arunce la noi… sa isi umple cizma cu gunoiul lor .. nu sa imi inece pestele … 

      romania e prea saraca (in raport cu alte state) sa se poata puna macar la masa marilor poluatori! 

      statele unite este cel mai mare poluator si europa tre sa resuca capacitati chipurile poluante in timp ce aia se uita la noi… 

      la noi e poluare “acareturi” nu poliare de calibru mare… 

      s c c r e t 

    REEDUCAREA oamenilor a fost o nereusita in era dictaturii comuniste sovietice,

    dar cred ca acum  

    cu democratia "adevarata",a statului de drept si respectand drepturile omului,

    se va reusi REEDUCAREA oamenilor care mai cred in libertatea de gandire 

    1. o e foarte simplu. ai fost in Germania? ma gandesc ca da, cine n-a fost nu? ce te-a surprins cand ai intrat acolo? CURATENIA. Este? Dar crezi ca nemtii sunt curati ca sunt "altfel"? Nuuu, si romanii respecta legea cu nu arunca pe jos(in Germania, nu si cand se intorc acasa). De ce? Amenzi. Amenzi usturatoare care chiar se aplica pana cand nu mai e nevoie sa se aplice.

      e jeg cat cuprinde si in germania…

      mai da o tura si in zone sarace famate! 

      taguri peste tot… afaceri inchise… falimente… 

      lasa ca nu e laptele si mierea nici acolo… 

      rasisti de nu mai zic… si nemtii de o parte dar dai si de extremistii islamisti in germania care aia te taie sau violeaza daca nu au de munca… 

      mergi si fa afaceri cu turcii din germania tepari cat cuprinde..  

      fiecare cu laturile societatii… 

      s c c r e t 

      Deci vorbesti de Germania si dai exemple de "islamisti si turci":-)...deci care e legatura cu Germania:-)?...ca fac si in Germania cum fac in tarile lor de origine:-)?

      vorbesc … ca laturi au toate tarile… difera nivelul de perceptie…”dincoli mai ieftin…. “iarba era mai verde”… daca tragi linie e pe acolo…

      s c c r e t 

    pe europa necredinciosii se reduc singuri... demografic...

    creste in schimb "credinciosi" de extreme... islam vechi si altele.. testament vechi...sa vedem cum se descurca europa cu "pumn pentru pumn si sabie pentru briceag". 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb