Încrederea investitorilor din Europa de Est scade puternic

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 februarie 2010

Încrederea investitorilor din Europa de Est a scăzut, luna aceasta, pentru prima oară după noiembrie 2009, pe fondul temerilor legate de slăbirea ritmului de redresare a Europei de Vest, respectiv de efectele situaţiei din Grecia.

Indicele ZEW privind aşteptările investitorilor şi analiştilor pentru Europa de Est, în următoarele şase luni, măsurat de Centrul pentru Cercetare Economică Europeană şi "Erste Bank" AG, a scăzut cu 38,6 puncte în februarie, la 20,5 puncte. În ianuarie, indicele atingea recordul maxim de 59,1 puncte.

"Unul din motivele declinului poate fi găsit în discuţiile actuale pe marginea situaţiei financiare a Greciei", a declarat Mariela Borrel, analist ZEW. În opinia sa, importante sunt şi temerile legate de alte ţări din Uniunea Europeană care au probleme cu deficitul bugetar.

Cele mai pesimiste estimări ale ZEW privesc Croaţia (indicele a scăzut cu 48,7 puncte, la 11,4) şi România, pentru care indicele a pierdut 42,1 puncte, ajungând la 22,3. Cel mai mic declin a fost consemnat în cazul Poloniei: -28,5 puncte, la 27,6.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930