Îndreptarea unei nedreptăţi făcută acţionarilor foarte mici ai SIF-urilor

Existenţa unui număr foarte mare de acţionari care deţin cîte 5, 6, 8, 10 sau 40 acţiuni, provenite din capitalizarea dividendelor pentru anii 1992 - 1996, iar în cazul SIF Muntenia şi pentru anii 1997 - 2000, este un permanent motiv de discuţie. De obicei, administratorii se laudă că ei apără interesele a milioane de acţionari, iar contes-tatarii acestora invocă faptul că acei mici acţionari nu-şi pot valorifica acţiunile şi nici nu primesc dividende. Într-un fel, fiecare are dreptate. Fiecare SIF are înregistrate cîteva milioane de acţionari cu pachete de cîte 5, 6, 8, 10 acţiuni sau în jur de 40 de acţiuni la SIF Muntenia, eventual un multiplu, dacă au subscris mai mult de cîte un certificat de proprietate. Aceste pachete mici au fost valorificate numai de către cei care au subscris şi cuponul Văcăroiu tot la un SIF şi au hotărît să îşi vîndă apoi acţiunile. Cînd au solicitat codul confidenţial de la Regisco au primit şi extrasul de cont, cu toate acţiunile (inclusiv cele acordate ca dividende). Ca urmare, aceştia şi-au vîndut toate acţiunile pe care le deţineau la SIF-uri. Asta nu înseamnă că nu pot fi prejudiciaţi, dacă au vîndut acţiunile după martie 2000. În acest caz, ei nu şi-au primit dividendele pentru pachetele mici, ci numai de la acel SIF la care au subscris cupoanele. Aceasta, din cauză că valoarea dividendului este mai mică decît valoarea mandatului poştal.

Cel mai mare dividend pe acţiune aferent anului 1999 a fost la SIF Moldova, dar pentru 5 acţiuni, totalul a fost puţin pes-te 2000 lei, iar mandatul poştal costă circa 4000 lei fără confirmare de primire.

Confirmarea mai costă încă 6000 lei. Numai dacă se adună dividendul pentru toţi anii s-ar putea acoperi costul trimiterii poştale, dar oricum nu s-ar alege cu nimic. Deoarece la SIF Muntenia iniţial au fost alocate 23 acţiuni pentru un certificat, iar, conform statutului, dividendele neridicate s-au transformat în acţiuni, a rămas de primit numai dividendul din ultimii doi ani.

Mai mulţi specialişti susţin ideea că aceşti "pseudoacţionari" ar trebui să nu mai figureze în acţionariat. Şi eu sînt de aceeaşi părere, mai ales dacă va creşte şi limita de deţinere la 1% cum se aşteaptă. Reducerea nu-mărului de acţionari şi posibilita-tea deţinerii mai multor acţiuni de către acţionarii rămaşi ar conduce la posibilitatea întrunirii cvorumului de vot încă de la prima convocare a adunării generale a acţionarilor. Problema este cum şi cine să facă această operaţiune. Sînt preşedinţi de SIF-uri care ar dori să poată răscumpăra, chiar la preţ de piaţă, acţiunile provenite din dividende şi să reducă capitalul social. O societate comercială îşi poate răscumpăra pînă la 10% din capitalul social, însă dacă SIF-urile ar beneficia de o lege specială, problema celor 10 procente nu s-ar mai pune.

Din punct de vedere financiar, SIF -urile ar putea suporta cheltuieli de răscumpărare a acţiunilor. Costul aproximativ al aces-tor acţiuni ar putea fi de 200 - 220 miliarde de lei la SIF 1, de 130-140 miliarde de lei la SIF 2, de 230 - 250 miliarde de lei la SIF 3 şi de 230-250 miliarde de lei la SIF 5. Aceste sume se găsesc în lichidităţile celor patru SIF-uri, astfel că în afara unei oarecare reduceri a inves-tiţiilor, pentru o anumită perioadă, operaţiunea este suportabilă. Consecinţa este o reducere a acţiunilor şi deci posibilitatea alocării de dividende suplimentare în viitor.

Situaţia se complică dacă ne referim la SIF 4 Muntenia. Aici numărul acţiunilor care ar trebui răscumpărate este de circa 300 - 320 milioane, iar costul ar putea atinge 1300 - 1400 miliarde de lei. Împreună cu dividendele anului 2003, de peste 320 miliarde de lei şi cele anterioare neridicate, ar urma să scoată din conturi circa 2000 miliarde lei. Această sumă nu se regăseşte nicicum în conturi. Pentru a putea face aceasta, ar trebui să vîndă masiv din acţiunile aflate în portofoliul său. Metoda este aplicabilă şi celorlalte SIF-uri şi este chiar bine venită. Operaţiunea ar trebui să se desfăşoare în termene bine stabilite (perioadă de desfăşurare, limită de preţ) şi să nu afecteze piaţa. Pînă atunci, măcar dividendele neridicate ar trebui distribuite.

Pentru reducerea cheltuielilor, s-ar putea împărţi acţionarii pe diverse criterii (alfabetic sau teritorial), urmînd ca aceştia să primească toate dividendele dintr-un singur loc, poate chiar de la Poştă, care ar cumula drepturile de la toate cele cinci societăţi. Aici Parlamentul ar putea decide sau chiar Guvernul, printr-o ordonanţă de urgenţă. Cu valoarea dividendelor cumulate pe toţi anii şi de la toate SIF-urile, fiecare acţionar ar putea cumpăra chiar un kg de carne sau de brînză. Pentru unii chiar contează!