Valoarea producţiei ramurii agricole s-a situat, anul trecut, la 78,494 miliarde de lei, cele mai mari valori înregistrându-se în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate astăzi.
Indicele producţiei ramurii agricole în anul 2017 faţă de anul 2016 a fost 112,5% pe total, 119,5% la producţia vegetală şi 99,6% la producţia animală.
În ceea ce priveşte valoarea serviciilor agricole, aceasta a fost, în general, nesemnificativă, în anul 2017 contribuind cu numai 1,2% la valoarea producţiei ramurii agricole la nivel naţional.
Potrivit sursei citate, în anul 2017, producţia vegetală a înregistrat creşteri cuprinse între 37,1%, în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, şi 7,8%, în regiunea de dezvoltare Centru.
De asemenea, la producţia animală, anul trecut s-au înregistrat creşteri de 4,5% în regiunea Vest şi de 0,4% în regiunea de dezvoltare Sud-Est. Pe de altă parte, scăderi ale producţiei animale s-au consemnat în regiunea de dezvoltare Nord-Est, cu 3,2%, şi în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, cu 2,1%.
În cursul anului trecut, valoarea producţiei ramurii agricole a fost 78,494 miliarde de lei, cu cele mai mari cuantumuri consemnate în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, urmată de regiunile Sud-Est şi Nord-Est. Cele mai mici valori s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Centru, Vest şi Nord-Vest. Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov are o importanţă nesemnificativă din punct de vedere agricol, se menţionează în statistica oficială.