INS: Anul trecut au funcţionat 576 de unităţi cu activitate editorială

Mina Irina
Miscellanea / 30 iunie 2016

Un număr de 576 de unităţi cu activitate editorială a revistelor şi ziarelor au funcţionat anul trecut în ţara noastră, în această activitate fiind implicate peste 5.200 de persoane, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

"Cultura unui popor este reprezentată de valorile materiale şi spirituale pe care le-a creat de-a lungul timpului şi pe care le transmite din generaţie în generaţie prin instituţiile culturale. În anul 2015, activitatea principalelor unităţi cultural-artistice a inclus activităţi ale bibliotecilor, muzeelor şi colecţiilor publice, instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte, editurilor, cinematografelor, activitatea de radiodifuziune şi cea de televiziune", se arată în comunicat.

Din totalul celor 576 de unităţi cu activitate editorială a revistelor şi ziarelor care au funcţionat anul trecut, 254 de edituri au publicat ziare (cotidiene şi necotidiene), 274 edituri au publicat reviste, iar 48 de unităţi editoriale au publicat atât ziare, cât şi reviste.

Cele 302 edituri care au editat ziare au publicat, în anul 2015, un număr de 123 titluri de ziare cotidiene tipărite şi 209 titluri de ziare necotidiene tipărite.

Totodată, un număr de 146 titluri de ziare cotidiene şi 101 titluri de ziare necotidiene s-au publicat online.

Potrivit INS, 322 de edituri au publicat în anul 2015 publicaţii periodice (reviste).

Numărul titlurilor publicaţiilor periodice (reviste) apărute în anul 2015 a fost de 1.471 de titluri tipărite, iar 409 titluri au fost publicate online. Cea mai mare parte a publicaţiilor periodice (revistelor) s-au adresat publicului de specialitate, respectiv 860 de titluri (58,5%), diferenţa (611 titluri tipărite) fiind destinată publicului larg.

În anul 2015, personalul angajat al editurilor a fost de 5.214 persoane, din care 74,8%, respectiv 3.900 de persoane, a fost personal de specialitate, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb