INS: Economia ar putea ieşi din recesiune în trimestrul trei

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 septembrie 2010

"Consider că această creştere de 0,3% ar putea să însemne debutul procesului de ieşire din recesiune, lucru care s-ar înfăptui în condiţiile în care s-ar înregistra o creştere şi în trimestrul trei faţă de trimestrul doi, pentru că doar creşteri consecutive timp de două trimestre sunt considerate că semnalează ieşirea din recesiune", a declarat, ieri, preşedintele INS, Vergil Voineagu.

Economia României ar putea ieşi tehnic din recesiune în trimestrul trei din 2010, dar ar putea reveni pe scădere în ultimul trimestru, a declarat, ieri, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu, citat de Agerpres.

Domnia sa a explicat că fenomenul ciclic al ritmului de creştere trimestrial al economiei româneşti este extrem de pregnant şi arată o scădere în primul trimestru faţă de ultimul trimestru al anului precedent, creşteri uşoare în trimestrele doi şi trei şi o scădere în ultimul trimestru.

În trimestrul doi din 2010, Româ-nia a înregistrat, pentru prima dată în ultimele trei trimestre, o creştere a economiei de 0,3%, fapt considerat de mulţi analişti economici ca un prim semnal al ieşirii din recesiune.

"Fenomenul ciclic în România al ritmului de creştere trimestrial al economiei este extrem de pregnant. Trimestrul unu arată o scădere accentuată faţă de ultimul trimestru din anul precedent, în toţi anii 2008, 2009 şi 2010. Trimestrele doi şi trei arată în fiecare an o revigorare, cu uşoare creşteri succesive ale economiei. Consider că uşoara creştere din trimestrul al doilea din 2010 ar putea fi urmată, potrivit acestei logici, de o nouă creştere în trimestrul trei, marcând ieşirea din recesiune. Din păcate, din perspectiva ciclicităţii, ar urma o scădere a economiei în trimestrul patru faţă de trimestrul trei, reluându-se procesul recesiunii. Rămâne de văzut dacă lucrurile se vor întâmpla aşa. La acest moment nu dispunem de alte informaţii care să confirme sau să contrazică logica de mai sus", a spus preşedintele INS.

În ultimul trimestru din 2009 economia României a scăzut cu 1,5% faţă de trimestrul anterior, în primul trimestru din 2010 a scăzut cu 0,3%, iar în trimestrul al doilea din acest an a crescut cu 0,3%.

"Consider că această creştere de 0,3% ar putea să însemne debutul procesului de ieşire din recesiune, lucru care s-ar înfăptui în condiţiile în care s-ar înregistra o creştere şi în trimestrul trei faţă de trimestrul doi, pentru că doar creşteri consecutive timp de două trimestre sunt considerate că semnalează ieşirea din recesiune", a declarat, ieri, preşedintele INS, Vergil Voineagu.

În Uniunea Europeană, Polonia este singura ţară care nu a intrat în timpul crizei în recesiune, iar alte 14 state membre au ieşit deja din recesiune, inclusiv Germania - considerată motorul economiei UE.

Singurele ţări din UE care nu au ieşit încă din recesiune sunt Româ-nia, Grecia, Lituania, Estonia, Slovenia şi Finlanda.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb