Rata şomajului în formă ajustată sezonier a crescut la 5,5%, în luna octombrie a acestui an, de la 5,4% în septembrie, însă şomajul în rândul tinerilor se află la un nivel semnificativ, 22,9%, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică, notează Agerpres.
Conform INS, rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,4 puncte procentuale mai mare decât la femei.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna octombrie a anului 2022 a fost de 453.200 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (445.600 persoane), dar în uşoară scădere faţă de luna octombrie 2021 (454.900 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,7% în cazul celor de sex feminin). Reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 22,9%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna octombrie 2022 (3,4% în cazul femeilor şi 4,9% al bărbaţilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 72,8% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna octombrie 2022.