Salariul mediu brut din luna mai 2011 a fost de 2.008 lei, cu 2,8% mai mic decât în aprilie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În valori nete, salariu mediu a fost de 1.458 lei, în scădere cu 40 de lei faţă de aprilie. Valorile cele mai mari ale salariilor s-au înregistrat în intermedieri financiare (3.698 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (854 lei).
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie în administraţia publică (-0,7%) şi învăţământ (-0,1%). În sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net din luna mai a crescut uşor (+0,4%) ca urmare a plăţii sumelor restante în unele unităţi din domeniul asistenţei sociale, ori a disponibilizării personalului din aceste unităţi.