English
"Victoria are o sută de taţi, dar înfrângerea este un orfan" - era o vorbă spusă odată de John F. Kennedy. Mulţi se vor grăbi acum să explice victoria lui Trump. Vor spune lucruri adevărate - poate. Aş fi curios, însă, să văd câţi vor menţiona avalanşa de jigniri şi de minciuni pe care candidatul republican le-a proferat. Comportamentul lui Trump, într-o societate civilizată, este inacceptabil. Omul se crede mai important decât Abraham Lincoln. Simplu spus, alegerea lui Trump este o ruşine pentru America.
Acum, însă, doresc să vărs câteva lacrimi de crocodil pentru Kamala Harris. Urmăresc politica americană din anii 1980. După fiecare alegere de Preşedinte, am avut bucuriile şi dezamăgirile mele. Dar acum este prima data când rezultatul alegerilor mă lasă rece. Vorba americanilor: "Nu am nici un cal în această cursă".
Nu am pentru că nici Democraţii nu au avut mai multă minte decât Republicanii. Mai întâi, au înscris un bătrânel senil în cursa pentru Preşedinte. Nu, nu este o exagerare. Declinul cognitiv al lui Joe Biden era evident pentru oricine. A fost menţinut în cursă până în ultimul moment, când a devenit clar că Trump l-ar fi măturat la urnele de vot. Apoi retras, fără nici un fel de explicaţie sau scuze. Şi, fără să se organizeze alegeri primare, a fost paraşutată din elicopter Kamala Harris.
Măcar dacă Harris s-ar fi detaşat cumva de dezastruoasa moştenire a lui Joe Biden. Inflaţia a atins cote record în mandatul său. Imigranţii ilegali treceau graniţa din Mexic ziua în amiaza mare. Străzile americane au fost inundate cu fentanil - un drog mai puternic decât heroina - produs în China comunistă.
A urmat greşeala numărul doi, când l-a ales drept candidat pentru funcţia de Vice-Preşedinte pe Tim Walz. Walz s-a dovedit un foarte prost comunicator. Adevărul este că nici nu prea avea ce comunica. El făcea parte din aripa de stânga a Democraţilor, fiind guvernator într-un stat (Minnesota) care reprezenta o miză electorală majoră. Observatorii cu scaun la cap se aşteptau ca Harris să îl aleagă pe guvernatorul statului Pennsylvania, Josh Shapiro. Acesta însă aparţinea aripii moderate a Democraţilor, ceea ce ridică o problemă pentru o parte din activiştii radicali din jurul Kamalei Harris.
Greşeala numărul trei: Kamala Harris a fugit de presă. Pe undeva, este de înţeles. Mari idei nu are de comunicat, iar râsul ei deplasat ajunsese de râsul talk-show-rilor. Dar la jumătatea drumului a schimbat tactica. Şi a rezultat alt dezastru. Salată de cuvinte.
Dar maşina de propagandă a Democraţilor era blocată pe repede-înainte. Nimic nu a contat. Kamala Harris s-a înconjurat, în campanie, de toate starurile pop şi de la Hollywood. Pare inpresionant, dar cineva trebuia să realizeze, acolo sus, că problemele zilnice ale Taylor Swift sau ale lui Beyonce nu seamănă cu acelea ale votantului mediu.
Greşeala numarul patru: Kamala Harris este genul acela de feministă care nu înţelege un lucru simplu - că alte femei au alte puncte de vedere. Atitudinea ei faţă de votanţii femei a fost una de genul: "Votaţi-mă pe mine, că sunt femeie!".
Altfel spus, ea se consideră un fel de mesager al Domnului pe Pământ în ce priveşte interesele femeilor. Spre exemplu, în chestiunea avortului. "Femeia trebuie să dispună de propriul ei corp!". Nici o clipă nu a stat să reflecteze dacă fătul, cel puţin unul care a ajuns într-o fază avansată de dezvoltare, nu mai este "propriul corp", precum unghiile pe care ţi le tai cu unghiera, în baie, ci este o fiinţă vie, care merită o protecţie specială în faţa unor orori precum "late-term abortion" (nu mă întrebaţi ce este asta, că veţi avea coşmaruri noaptea).
Kamala Harris însă a ignorat toate aceste lucruri. Şi multe altele. Spre exemplu, că într-o ţară care, până de curând, avea încredere în sistemul judiciar, un cofetar catolic este silit de un tribunal ca, în numele "nediscriminării", să facă un tort pentru o "nuntă" homosexuală. Sau că în şcoli elevii sunt învăţaţi să îşi urască propria ţară în lecţii de pseudo-istorie. Sau că universităţi care erau odată temple ale erudiţiei, acum sunt tribune ale activiştilor Hamas, unde profesorii şi studenţii evrei sunt vânaţi pe coridoare.
Nici partidul Kamalei Harris nu a ajutat-o. Pentru Democraţi, textul Constituţiei, cândva venerat de absolut toţi cei care aspirau la o funcţie publică, acum a ajuns să fie considerat un manifest politic al unor rasişti. Primul Amendament? Al Doilea Amendament? Colegiul Electoral? Mofturi!
S-a spus adesea că Trump, dacă va pierde, va contesta alegerea rivalei sale. Da, omul are antecedente. Unii dintre suporterii săi au luat cu asalt Capitoliul. Scenele de la televizor păreau transmise dintr-o republică bananieră. Dar cum credeţi că suporterii Kamalei Harris reacţionează acum? Iat-o pe Clara Delevigne (înţeleg că domnişoara este "fotomodel, actriţă şi cântăreaţă"). Este englezoaică, dar are o casă în Los Angeles, aşa că e de înţeles că are păreri. Dar dreptul de vorbi nu trebuie să includă şi dreptul de a fi luat în serios. Domnişoara Clara i-a făcut deja pe votanţii lui Trump "facsişti şi misogini". Când tronezi peste pe o avere estimată la 50 de milioane de dolari, cum este cazul "fotomodelei", probabil nu ştii cât a ajuns să coste litrul (sau galonul) de benzină şi nici nu îţi pasă.
Acum Kamala Harris s-a dus. Ironie supremă, ca Vice-Preşedinte în funcţie ea va trebui să se ducă în Senat să certifice victoria lui Donald Trump. După care va ieşi din scenă. Nu va fi regretată, probabil, decât de departamentul de feminism de la Harvard.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
