INS: Veniturile medii ale unei gospodării au fost de 5.216 lei, în 2020

J.P.
Miscellanea / 7 iunie 2021

Veniturile medii ale unei gospodării au fost de 5.216 lei, în 2020

Veniturile totale medii lunare înregistrate într-o gospodărie din România au însumat 5.216 lei, în 2020, din care 83,8% au fost reprezentate de cheltuieli, relevă datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.840 de lei/lună/gospodărie (1.884 lei/persoană), în creştere cu 8,7 % faţă de anul 2019, iar veniturile în natură de 376 de lei/lună/gospodărie (146 lei/persoană), mai mult cu 11,7%, de la an la an.

De asemenea, salariile şi celelalte venituri asociate lor au format, anul trecut, cea mai importantă sursă de venituri, respectiv 68,2% dintre veniturile totale ale gospodăriilor, în scădere faţă anul anterior, cu 0,4 puncte procentuale.

Ca medii lunare, veniturile totale ale unei gospodării au reprezentat, în termeni nominali, 5.216 de lei/gospodărie, echivalentul a 2.031 de lei/persoană, în creştere cu 8,9%, respectiv cu 9,6% în comparaţie cu anul precedent.

În acest context, cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 4.372 lei, lunar, pe gospodărie (1.702 lei/persoană) şi au reprezentat 83,8% din veniturile totale, în scădere cu 1,6 puncte procentuale, raportat la perioada de referinţă.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, totodată, veniturile din prestaţii sociale (19%, în anul 2020, respectiv 18,4%, în 2019), veniturile din activităţi neagricole independente (1,8%, în 2020, şi 2%, cu un an în urmă), veniturile din agricultură (1,7% vs 1,8%), precum şi veniturile în natură (7,2%, în anul 2020, respectiv 7% în anul 2019), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,1%, în 2020, şi 5,8%, în 2019).

Datele INS arată că principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi la bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

În acelaşi timp, cheltuielile pentru investiţii destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, adică doar 0,5% în anul 2020, faţă de 0,6%, la nivelul anului 2019.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Aici este vorba de cresterea salariului minim brut de la 1 ian 2020 cu 7.2% si cresterea salariului lucratorilor medicali de la 1 sep 2020 cu 30%.

    Asa se poate explica aceasta crestere a consumului. Citu este un figurant analfabet care copiaza aceeasi strategie de crestere economica initiata de Socol de la PSD. WAGE LED GROWTH.

    Altceva nu stie Citu, este doar un plagiator al strategiei PSD. 

    Hal de exprimare: "Veniturile totale medii lunare ... din care 83,8% au fost reprezentate de cheltuieli". Deci unele venituri au fost reprezentate (cu cinste, bănuiesc) de cheltuieli. O ideea economică revoluționară.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb