Inspector antifraudă de la ANAF Deva, trimis în judecată pentru luare de mită

Andrei Stan
Anticorupţie / 22 august 2016

Alexandru Bogdan Cojocaru, inspector antifraudă în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de către DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, potrivit unui comunicat de presă al procurorilor anticorupţie.

În acelaşi dosar, a mai fost trimis în judecată, în stare de libertate, şi Ciprian Vasile Ciocan, administrator al unei societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: "În perioada 2015-2016, cu ocazia unui control ce se desfăşura la o societate comercială, inculpatul Cojocaru Alexandru - Bogdan, în calitate de inspector antifraudă în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva, a pretins cu titlu de mită de la un om de afaceri (denunţător în cauză) foloase materiale pe care urma să le primească disimulat, prin intermediul inculpatului Ciocan Ciprian Vasile, în schimbul favorizării firmei respective.

În acest context, inculpatul Cojocaru Alexandru - Bogdan nu a încheiat niciun act final de control ori inspecţie fiscală, mai mult a întreprins acţiuni de tracasare a reprezentanţilor societăţii controlate, materializate prin:

- solicitarea repetată de documente şi invitarea acestora la sediul instituţiei acestuia din municipiul Deva,

- efectuarea de verificări paralele ce priveau alte aspecte decât obiectul principal al controlului, finalizate prin aplicarea unor sancţiuni contravenţionale minore, toate cu scopul de a pune presiune şi a-i determina în cele din urmă să accepte condiţiile impuse, respectiv de a accepta să dea cu titlu de mită, anumite foloase materiale ori pecuniare".

La data de 2 iunie anul acesta, omul de afaceri i-a remis lui Ciprian Vasile Ciocan suma de 2.100 lei, susţin procurorii.

Aceştia precizează: "A doua zi, inculpatul Cojocaru Alexandru - Bogdan s-a prezentat la sediul firmei şi a returnat cei 2.100 lei, lăsând să se înţeleagă că suma remisă nu ar fi suficientă şi de aceea a restituit-o. În cursul zilei de 07 iunie 2016, omul de afaceri s-a întâlnit cu inculpatul Cojocaru Alexandru - Bogdan, ocazie cu care acesta din urmă i-a reproşat că nu l-a căutat mai repede pentru că lucrurile ar fi putut fi rezolvate mai demult, dar că acestea se pot aranja şi în această fază, dar prin toamnă. În continuare, inspectorul antifraudă i-a oferit consultanţă denunţătorului în sensul că l-a învăţat să deschidă o firmă unde să transfere toate activele societăţii vizată de control, care ulterior urma să fie închisă. De asemenea, pentru a tergiversa rezultatul final al controlului, inculpatul Cojocaru Alexandru - Bogdan i-a mai spus omului de afaceri ca pe data de 09 iunie 2016, când acesta din urmă era invitat la sediul Direcţiei Regionale Antifraudă Deva, să prezinte mai puţine acte decât cele solicitate şi să facă o nouă cerere pentru a obţine o amânare a termenului de depunere a documentelor. Mai mult, inculpatul l-a asigurat pe denunţător că între timp el se va ocupa ca lucrurile să evolueze într-o manieră favorabilă, întrucât urmează să se schimbe şi conducerea, iar cu noul şef se înţelege mai bine. Nici de această dată inspectorul antifraudă nu a fost mulţumit de suma de bani oferită de denunţător, lăsând să se înţeleagă că cei 10.000 lei pe care a vrut să-i remită omul de afaceri sunt prea puţini.

În plus, în cadrul întâlnirii avute, inculpatul Cojocaru Alexandru - Bogdan a manifestat un comportament extrem de precaut, încercând chiar să-l percheziţioneze pe denunţător în vederea depistării unor eventuale mijloace de înregistrare".

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiş, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb