Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au reţinut pentru 24 de ore, începând cu data de 21 septembrie, ora 16:10, a inspectorului fiscal din cadrul ANAF Ilfov Daniel Mihailă şi s-a reţinut infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
La data de 22 septembrie 2015, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dispunând arestarea preventivă a inculpatului Daniel Mihailă pe o durată de 30 de zile.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că, "la data de 18 septembrie 2015, împreună cu inculpata Monica Creţoiu, acţionând amândoi în calitate de inspectori fiscali din cadrul ANAF Ilfov, serviciul de colectare şi executare silită persoane juridice, inspectorul s-au prezentat la sediul unei societăţi comerciale în vederea desfăşurării unor activităţi specifice, context în care inspectorii au adus la cunoştinţa asociaţilor societăţii, martori denunţători în cauză, faptul că s-a dispus măsura sechestrului asupra unor bunuri (mărfurile şi două autoturisme ale societăţii) şi cea a popririi cu privire la conturile societăţii".
La finalul acestor activităţi, inculpatul Daniel Mihailă a pretins de la martorii-denunţători o sumă de bani, motivând că aceasta este destinată atât lui şi colegei, în scopul ca ei să deblocheze conturile societăţii, cât şi unui alt funcţionar, care va da aprobarea pentru deblocarea respectivă.
În aceste condiţii, inculpatul Daniel Mihailă a primit de la martorii denunţători suma de 2.000 de lei, sumă care urma a fi completată luni, cu suma de 1.000 de lei, atunci când cei doi inspectori vor aduce documentul pe baza căruia martorii denunţători pot cere băncilor ridicarea popririi, precizează procurorii Parchetului.
Ulterior, luni, inculpaţii Daniel Mihailă şi Monica Creţoiu s-au prezentat din nou la sediul societăţii respective, unde împreună au înmânat martorilor-denunţători două adrese pe baza cărora aceştia puteau cere băncilor ridicarea popririi.
Cu acest prilej, inculpatul Daniel Mihailă a primit de la unul din martorii denunţători suma de 1.000 de lei, pretinsă anterior.
Cu privire la inculpata Monica Creţoiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, acesteia fiindu-i impusă interdicţia de a-şi exercita profesia.