ÎNTÂLNIRE IOHANNIS-FALLON Exerciţiile militare româno-britanice vor deveni o practică regulată

Elena Deacu
Politică / 23 martie 2015

Actualizare 14:23

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe Michael Fallon, ministrul britanic al Apărării, în urma întâlnirii subliniindu-se întărirea parteneriatului strategic şi faptul că exerciţiile militare româno-britanice în cadrul NATO vor deveni o practică regulată.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor dintre preşedintele României, Klaus Iohannis şi ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a fost subliniată întărirea parteneriatului strategic între România şi Mare Britanie în contextul situaţiei tensionate de la graniţa de est a NATO şi a UE.

"Exerciţiile militare româno-britanice în cadrul NATO vor deveni o practică regulată", mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Un alt subiect pe agenda întâlnirii a fost situaţia Republicii Moldova şi Ucrainei, ministrul britanic al Apărării menţionând că ţara sa doreşte o extindere a relaţiilor comerciale cu Republica Moldova.

"Preşedintele României a atras la rândul său atenţia asupra dificultăţilor economice majore prin care trece Ucraina şi asupra catastrofei umanitare din această ţară", se mai precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, efectuează, luni, o vizită la Bucureşti, în cadrul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu omologul român, Mircea Duşă, informează Ambasada Marii Britanii.

---

Actualizare 11:09 "Marea Britanie vrea să participe la exerciţiile militare găzduite de România"

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, i-a transmis premierului Victor Ponta interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România şi pentru extinderea cooperării, inclusiv prin participarea militarilor britanici la exerciţiile găzduite de România, informează Guvernul.

Discuţia a avut loc luni, la Palatul Victoria.

"Oficialul britanic a manifestat interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România, mai ales în actualul context de securitate internaţională, precum şi pentru extinderea cooperării, inclusiv prin participarea militarilor britanici la exerciţiile găzduite de ţara noastră. Michael Fallon a exprimat, de asemenea, deschiderea pentru sprijinirea procesului de reformă a sectorului apărării în România", se arată în comunicat.

Cei doi au discutat şi despre evoluţiile în domeniul securităţii în vecinătatea de Est şi de Sud a Uniunii Europene, Ponta indicând că participarea României la dezvoltarea securităţii UE şi NATO rămâne o direcţie prioritară a politicii de apărare a ţării.

---

Actualizare 10:10 Michael Fallon: "Împărtăşesc îngrijorarea României privind securitatea pe Marea Neagră"

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a spus, astăzi, după întâlnirea cu ministrul Mircea Duşa, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România, subliniind, totodată, că împărtăşeşte îngrijorarea privind securitatea pe Marea Neagră.

Ministrul român al Apărării, Mircea Duşa, a declarat, după întâlnirea avută, luni dimineaţă, cu omologul său britanic, Michael Fallon, că a discutat cu acesta despre situaţia politico-militară din zonă ca urmare a crizei din Ucraina şi a anexării Crimeei de către Rusia, dar şi despre situaţia de securitate pe Marea Neagră şi despre măsurile care trebuie luate de cele două state pentru a asigura pe Marea Neagră o prezenţă permanentă, prin rotaţie, a capabilităţilor NATO.

"Un prim subiect abordat se referă la securitatea şi la situaţia politico-militară din zona noastră ca urmare a crizei din Ucraina şi anexării de către Rusia a Crimeei, dar şi situaţia de securitate pe Marea Neagră şi măsurile pe care trebuie să le luăm împreună pentru a asigura o prezenţă permanentă, prin rotaţie, pe Marea Neagră a capabilităţilor NATO. De asemenea, am analizat stadiul cooperării noastre în NATO între cele două ministere, am discutat despre modul în care se îndeplinesc măsurile de reasigurare pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene, ca urmare a măsurilor stabilite la Summitul din Ţara Galilor şi a măsurilor stabilite de miniştrii Apărării la şedinţa NATO de acum o lună. L-am felicitat pe domnul ministru că Marea Britanie şi-a asumat rolul de naţiune-cadru în perioada 2016-2018 privind crearea forţei de reacţie rapidă şi că România va fi prezentă în cadrul acestei capabilităţi militare cu capabilităţile care vor rezulta în urma conferinţelor de generare a forţei", a declarat Mircea Duşa.

El a mai spus că în discuţiile cu ministrul britanic al Apărării a vorbit şi despre creşterea bugetului alocat Apărării la 2%, pentru a asigura înzestrarea şi modernizarea Armatei.

"Am discutat despre relaţiile între cele două ministere, bilaterale, şi am apreciat şi i-am mulţumit domnului ministru pentru prezenţa în România a militarilor Marii Britanii la exerciţiile pe care le-am organizat în anul 2014, dar şi pentru prezenţa la exerciţiile de amploare pe care le organizăm în anul 2015. Şi, aşa cum am precizat şi ieri (duminică - n.r.) la Câmpia Turzii, militarii englezi vor fi prezenţi la exerciţiile din poligonul Smârdan, care se vor organiza la începutul lunii aprilie. Am discutat, de asemenea, despre planificarea în continuare a exerciţiilor comune, atât în România, cât şi în alte state ale Uniunii Europene şi ale NATO. Am abordat şi câteva aspecte legate de cooperarea în domeniul industriei de apărare", a mai afirmat Mircea Duşa.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a spus, la rândul său, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România.

"I-am promis domnului ministru că vom fi împreună cu trupe în cele două comandamente care vor fi stabilite pe teritoriul dumneavoastră şi am salutat angajamentul pe care domnul ministru şi l-a luat ca să susţină Marea Britanie în rolul de naţiune-cadru pe care şi-l va asuma începând cu 2017. De asemenea, am împărtăşit îngrijorarea pe care România o are în ceea ce priveşte securitatea în Marea Neagră.

El a mai anunţat că în luna octombrie unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice se va afla la Constanţa.

"Vreau să vă anunţăm, astăzi, oficial, că unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice va fi prezent la Constanţa, în luna octombrie", a spus Fallon.

Potrivit acestuia, "sistemul de apărare antirachetă este unul defensiv, aşa cum spune şi numele, aşa cum este şi Alianţa NATO, una defensivă".

"Avem dreptul să ne apărăm în acest format de alianţe de state", a adăugat ministrul britanic al Apărării.

---

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, face astăzi o vizită la Bucureşti, în cadrul căreia se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu omologul român, Mircea Duşa, informează Ambasada Marii Britanii.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Marii Britanii, postat duminică pe Facebook, ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, va efectua, luni, o vizită în România.

Oficialul britanic va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni şi se va întâlni cu premierul Victor Ponta şi cu omologul Mircea Duşa.

"Marea Britanie şi România au dezvoltat un parteneriat strategic ale cărui priorităţi sunt prosperitatea şi securitatea. Guvernul de la Londra a salutat angajamentul României de a aloca doi la sută din Produsul Intern Brut (PIB) în domeniul apărării, până în 2017, precum şi găzduirea Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (Multinational Divisional HQ, South-East Europe) şi a uneia dintre cele şase Unităţi pentru Integrarea Forţelor NATO (NATO Forward Integration Unit)", se arată în comunicatul Ambasadei britanice.

"Marea Britanie s-a angajat să contribuie la aceste noi structuri organizate sub umbrela Alianţei Nord-Atlantice. De asemenea, după încheierea Summit-ului NATO din Ţara Galilor, Marea Britanie a luat parte la un exerciţiu militar comun cu România şi va mai participa, în curând, cu un contingent de 350 de militari la alte trei astfel de exerciţii", mai precizează comunicatul.

Totodată, misiunea diplomatică subliniază faptul că vizita lui Michael Fallon are loc la scurt timp după cea a ministrului britanic de Externe, Philip Hammond, în ianuarie 2015, confirmând relaţia apropiată de care se bucură România şi Marea Britanie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb