Întâlnirea dintre Băsescu şi Tăriceanu - fără rezultat pentru portofoliul Justiţiei

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 14 ianuarie 2008

Întâlnirea dintre Băsescu şi Tăriceanu - fără rezultat pentru portofoliul Justiţiei

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu s-au întâlnit sâmbătă după-amiază să discute despre nominalizarea senatoarei liberale Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei, după ce, pe parcursul săptămânii, au făcut schimb de scrisori pe această temă şi s-au acuzat reciproc că nu răspund la telefon.

Locul întrevederii dintre cei doi nu a fost făcut public, deşi în prealabil, purtătorii de cuvânt ai Preşedinţiei şi Guvernului au confirmat pentru presă că şeful statului şi primul-ministru vor avea o discuţie faţă în faţă.

La finalul întâlnirii, opinia publică a fost informată tot de cei doi purtători de cuvânt că Băsescu şi Tăriceanu au convenit să nu facă declaraţii referitor la ceea ce au discutat.

În schimb, potrivit unor informaţii apărute pe surse politice, se pare că preşedintele şi premierul nu au reuşit să ajungă la un punct comun, fiecare menţinându-se ferm pe poziţie.

În seara zilei de vineri, Traian Băsescu a declarat că nu o va accepta niciodată pe Norica Nicolai la Justiţie şi a vorbit despre motivele refuzului său de a semna decretul de numire în funcţie. Preşedintele a afirmat că senatoarea nu îndeplineşte criteriile legale pentru această funcţie, argumentând cu fapte din perioada în care aceasta era procuror şi care sunt consemnate în mapa profesională de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte.

Postul de ministru al Justiţiei este vacant de o lună de zile, după ce liberalul Tudor Chiuariu a demisionat din funcţie la câteva luni de mandat. Preşedintele Traian Băsescu s-a opus numirii lui Chiuariu la Justiţie şi nu a ezitat să-i ceară în repetate rânduri premierului Tăriceanu să-l demită din Guvern. Pe de altă parte, procurorul şef al DNA a cerut urmărirea penală a ministrului Chiuariu în dosarul Poşta Română.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb