INTERPELARE A SENATORULUI VALER MARIAN: "Justiţia să se autosesizeze în legătură cu marea corupţie şi crima organizată în 2006-2012"

Elena Deacu
Politică / 21 aprilie 2015

Senatorul Valer Marian a transmis o interpelare către ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, prin care cere autosesizarea şi sesizarea PICCJ, DNA şi DIICOT în legătură cu marea corupţie şi crima organizată în perioada 2006-2012.

Redăm mai jos conţinutul interpelării, realizate "în temeiul art. 112 alin. 1 din Constituţia României şi art. 162 din Regulamentul Senatului".

"În perioada 2006-2012, actualul procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kovesi, a deţinut funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, calitate în care a avut şi atribuţii de conducere şi coordonare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism.

În această perioadă a fost înregistrată cea mai mare şi păguboasă contrabandă cu carburanţă, ţigări, legume şi fructe, precum şi cea mai vizibilă corupţie în sistemul vamal din România. În această perioadă au fost înregistrate cele mai multe şi mai mari retrocedări frauduloase din activitatea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. În această perioadă s-a produs devalizarea aproape totală a Fondului Proprietatea, la care a devenit preşedinte al Consiliului de Administraţiei fostul ambasador american la Bucureşti, Mark Gitenstein (cunoscut drept un susţinător constant şi vehement al doamnei Laura Codruţa Kovesi). În această perioadă au fost înregistrate cele mai multe retrocedări nelegale de proprietăţi imobiliare către urmaşi ai unor foşti grofi maghiari care au fost despăgubiţi în perioada interbelică, după procesul optanţilor, sau ale căror proprietăţi au fost confiscate în baza unor sentinţe de condamnare pentru crime de război, după a doua conflagraţie mondială. În această perioadă a fost instituţionalizată corupţia la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În această perioadă Curtea de Conturi a constatat, iar foşti angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Integritate au sesizat o serie de abuzuri şi fraude săvârşite de şefii acestei instituţii, preşedintele Alexandru Cătălin Macovei şi secretarul general Horia Georgescu. În această perioadă au fost înregistrate cele mai mari fraude şi au fost plătite cele mai mari comisioane nelegale privind derularea contractelor Microsoft şi EADS.

Pentru considerentele expuse, solicit să verificaţi şi să-mi comunicaţi dacă, în perioada 2006-2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism s-au sesizat din oficiu, în urma dezvăluirilor din presă, ori dacă au fost sesizate de servicii de informaţii (SRI, DGIPI ş.a.), instituţii guvernamentale, organizaţii neguvernamentale sau cetăţeni în legătură cu implicarea în fapte de corupţie sau de crimă organizată a fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală, Sorin Blejnar (2009-2012), a fostului preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Crinuţa Dumitrean (2009-2011), a fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, Alexandru Cătălin Macovei şi a fostului secretar general Horia Georgescu (2008-2012), a fostului ministru a Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea (2009-2012) ori referitor la devalizarea Fondului Proprietatea, derularea contractului pentru licenţe Microsoft şi a contractului pentru securizarea frontierelor încheiat cu concernul EADS sau retrocedările către pretinşi urmaşi ai unor foşti grofi maghiari din Transilvania, care au fost despăgubiţi în perioada interbelică, după procesul optanţilor, sau ale căror proprietăţi au fost confiscate în baza unor sentinţe de condamnare pentru crime de război, după a doua conflagraţie mondială, urmând să-mi precizaţi numărul dosarelor instrumentate şi soluţiile emise în aceste cazuri. Având în vedere că aveţi şi calitatea de şef al Ministerului Public, solicit să-i cereţi doamnei Laura Codruţa Kovesi o notă explicativă în acest sens, din care să-mi remiteţi o copie împreună cu răspunsul.

Solicit răspuns scris şi verbal.

Senator Valer Marian".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb