
Lansez cu anticipaţie această întrebare dramatică, la care nu este deloc exclus ca, în scurt timp, autorităţile de la Bucureşti să fie silite să răspundă. Preşedintele Statelor Unite reprezintă întruchiparea politicilor republicane de dreapta, politici pragmatice, neezitante şi, deseori, din punct de vedere moral, cinice.
Lansez cu anticipaţie această întrebare dramatică, la care nu este deloc exclus ca, în scurt timp, autorităţile de la Bucureşti să fie silite să răspundă. Preşedintele Statelor Unite reprezintă întruchiparea politicilor republicane de dreapta, politici pragmatice, neezitante şi, deseori, din punct de vedere moral, cinice. În timp ce Ursula von der Leyen este reprezentantul oficial, încă susţinut majoritar, al Uniunii Europene şi este întruchiparea progresismului de tip neomarxist, sub toate formele sale. Nu este deloc exclus ca, într-un timp record, conflictul dintre cele două linii politice de forţă să se amplifice, astfel încât între Statele Unite şi Europa să se declanşeze un Război Rece în toată legea. Iar noi pe cine vom alege? Ce prioritate ne va dicta interesul naţional?
Deşi aflată la butoane, susţinută, cel puţin formal, în Parlamentul European de cele mai puternice partide de pe continent, Ursula von der Leyen, din punct de vedere moral, a încetat de a mai reprezenta o autoritate reală. Sub conducerea ei, Comisia Europeană s-a transformat pur şi simplu într-o cacofonie şi a devenit incapabilă să adopte decizii susţinute cu adevărat de autorităţile statale şi de partidele politice, mai ales în cazul unor ţări care manifestă tendinţa de a redeveni state-naţiune. Sub aspect politic, sub aspect strategic, dar şi sub aspect economic, fără a se transforma într-o ficţiune, Uniunea Europeană a devenit din ce în ce mai ineficientă şi mai irelevantă.
Fără a intra în alte detalii, mă văd totuşi silit să reamintesc faptul că, la origine, actuala Uniune Europeană este un proiect conceput în laboratoarele naziste ale lui Goebbels, Reich-ul lui Adolf Hitler intenţionând să elaboreze un proiect european prin care să stăpânească întregul continent în mod disimulat, fără a lăsa impresia că îl domină. Şi, deloc întâmplător, Germania nazistă a adoptat pentru Europa o monedă, alta decât marca germană, pentru a accentua această dominaţie disimulată. Mai nou, actualul proiect european, dominat tot de reprezentanţii Germaniei, în mod disimulat mult timp prin Angela Merkel şi, mai nou, prin Ursula von der Leyen, a adoptat euro din aceleaşi motive legate de propagandă disimulată.
Extinderea extrem de rapidă a UE a împărţit practic continentul, din punct de vedere politic, în două categorii de state: un nucleu dur, coagulat în jurul Germaniei şi Franţei, în ideea falsă că UE funcţionează cu două motoare economice şi politice, şi un nucleu slab al statelor nou intrate în UE, tratate ca şi când ar fi de mâna a doua şi a căror suveranitate a fost total sau parţial confiscată.
Pentru a închide această paranteză, mai este necesar să spun că, treptat, "cancerul Soros" a luat sub ocupaţie şi, deci, în coordonare, întreaga Uniune Europeană, aducând la putere pretutindeni progresişti de tip neomarxist. Din nou, victime au fost statele active care, de câte ori s-au luat decizii cardinale, au fost ţinute în anticameră şi nu au fost invitate în sufragerie. Iar războiul din Ucraina a funcţionat în toată această afacere ca o hârtie de turnesol.
Statele Unite, aflate şi ele sub dominaţia progresiştilor de tip neomarxist, au colaborat politic în deplină armonie cu Uniunea Europeană, pe măsură ce războiul din Ucraina a devenit unul de uzură extrem de costisitor din toate punctele de vedere.
Răsturnarea politică spectaculoasă din Statele Unite, prin revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, a dat peste cap întreg raportul de forţă. Unul dintre obiectivele majore ale lui Donald Trump, anunţat cu consecvenţă încă din timpul campaniei sale electorale, a fost ca, prin intervenţia sa directă, acestui război dintre Federaţia Rusă şi Ucraina să i se pună cât se poate de urgent capăt.
Pentru început, tocmai pentru a fi evitate cacofoniile care au avut loc în trecut şi care au precedat acordurile Minsk 1 şi Minsk 2, Administraţia Trump a decis să demareze negocierile de pace doar în urma unor tratative directe cu echipa lui Putin, urmând ca abia ulterior, după conturarea unei soluţii de pace, să-i invite la masa deciziilor şi pe ceilalţi parteneri: Uniunea Europeană şi Ucraina.
Şi tocmai fiindcă nu mai există o asemenea autoritate, nici sub aspect moral, nici sub aspect politic, deşi formal, Ursula von der Leyen continuă să conducă UE, Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a preluat iniţiativa în absenţa Germaniei, care în acest moment se clatină sub aspect electoral.
Una peste alta, poziţia Uniunii Europene este astăzi oficial reprezentată de un lider progresist care, politic, este pe ducă, în parteneriat cu Kheir Stammer, premierul Marii Britanii, un stat care nu face parte din UE. Franţa şi Marea Britanie, împreună cu Volodimir Zelenski, îşi imaginează că pot ele însele ajunge la o soluţie de pace peste capul Statelor Unite şi Federaţiei Ruse.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 12:47)
Duminica orbilor . Trumpismul isi pierde sfera de influnta europeana si pe masura ce republicanii , parte din ei , se despart de Trump iar natiunile vecine SUA fac exact acelasi lucru Europa va deveni o forta militara la nivel mondial . Europa loveste doua pasari aflate pe aceiasi craca .Putinistii si trumpisti ba chiar si coziile lor de topor devin aut din Europa .
1.1. Alegem pă... (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 13:49)
Alegem pă Calin Georgescu, clar...
Programu "Papica, apa, energie...!"
Cine se hraneste cu arme, nu are decat sa le manance in continuare !
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 13:58)
Apa, fasolica si gaze ieftine.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 14:46)
Răspuns de om slab mobilat
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vladimir Vladimorovici Vladimirov în data de 20.02.2025, 16:40)
Ati uitat sa mentionati marmota! Marmota, care invelea ciocolata in staniol...
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Petre în data de 20.02.2025, 22:45)
Asa crezi tu? Este exact invers.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 12:56)
"Între Donald Trump şi Ursula von der Leyen, pe cine alegem?"
ce intrebare "minunata",
USA cu 100 000 de soldati,baze militare in toata Europa si cu
scutul american privind bombele nucleare,
de dependenta financiara de USA sa nici nu mai amintim,
adica sa alegem intre soricel si elefantul american,
ce mai intrebare
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 14:18)
Ce dependenta financiara avem fata de SUA? Toti banii de la noi, inclusiv creditele luate sunt din EU. Cel mai mare investitor de la noi e Germania. Trebe alesi ambii: SUA pentru ca ... NATO si clar au dreptate ca trebe sa platim mai mult, desi noi deja ne-am conformat si economic clar cu UE.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 13:16)
alegem EU, si NATO, deci ambii.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 15:22)
UE si NATO,impreuna,
numai daca scapam de gasca Ursula Pfitzer
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 13:50)
Trump 4ever
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 13:54)
cu Trump scapam de Soros cu wokismele alea care ne-au sufocat , si numai asta daca ar fi si tot e un pas inainte , cu Ursula UE , e totul confuz , nesigur , plus ideologia woke care e de nesuportat .
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 14:19)
Care wokism te-a sufocat? baga aici o lista sa vedem ce te deranjeaza - altfel, ca de obicei ramane doar lozinca.
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 14:47)
Lozinca fiind tu, adică bulanii usere cu ura pe tot ce nu gândește (prost de alfel) ca ei.
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 16:02)
Da' la intrebare nu raspundem, nu? Tipic votant cg descult.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 14:27)
Iata o intrebare foarte inteligenta la fel ca si intregul articol.
O adevarata gura de oxigen in mizeria minciunilor de la kiew si UE.
Multumim Dle Stanescu
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 14:29)
Romania e pe masa la negocierea trump-putin. se pare ca putin vrea refacerea urss. si a sferei de influenta urss din europa de est.
asa ca ce EU si ce NATO.
ussr tovarasi. aur sos pot georgescu sunt pro rusii aici pe pozitie deja, mai trebuie sa semneze trump.
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 14:30)
Cum sa alegem un dictator cu simpatii pentru davai ceas????
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 14:31)
Alegem fondurile UE, doar nu praful de pe toba pe care ni-l arunca in ochi Strump
10. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 15:51)
Nu stiu cum va scapa UE de Ursula si de clica ei de oameni nesanatosi la cap!Sorosisti pana in maduva oaselor,s-au luat dupa mosul ala nebun,nebunia e molipsitoare!
10.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 16:03)
Ce a facut mosul asta de care vorbesti? da' nu de pe tiktok, ci din ce simti tu.
11. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 16:09)
Intre nebuni agresivi, vezi iesirile lui sosoaca de azi sau lideri slabi ce alegi?
Va spun ce cred ca va fi curand. curand vom avea AGI pe post de lider. ales de popor. practic "mesia" georgescu e deja o holograma creata cu ajutorul ai. doar ca in realitate e cucu.
Un AGI care sa conduca optimal va fi viitorul. nu hotie, nu corupti, nu razbunari pe adversatii politici, nu circ politic, nu pile de partid, nu favoritisme, nu pomeni de frica ca nu va mai fi ales, nu depasiri de bugete , totul optimizat clar previzibil si corect pt toata lumea.
12. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 19:07)
Alegem SUA,UE.dar ne punem bine si cu Federatia Rusa.In buna traditie a politici romanesti.permanent am avu 1-2 stapani ,nu ne-o fi mai rau cu trei, poate intindem mana si spre China
13. Normal că alegem Ursula von der Leyen
(mesaj trimis de Patrick Lumumba în data de 20.02.2025, 22:22)
Pentru că de la Europa ne vin banii, noi suntem europeni și între noi și America este un imens ocean albastru și frumos cum spunea Trump. Oricum americanii au degenerat ca nație , dacă au ales un președinte ca Trump ! Europenii, prin statele din Europa occidentală sunt cu adevărat un exemplu de democrație și civilizație pentru întreaga lume .America este MAGA doar în capul lui Trump și a echipei lui guvernamentale, dacă au reușit să-i supere până și pe canadieni !
13.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 13)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 22:42)
... bah ... sunteti o adunaturra de idioti ... gabditi-va doar doar cum vi se schimba atitudidenea cand intra sef-un in camera .. si mai ganditiva cum compania voastra e publica ... si inclusiv sefii vostrii se poarta ca voi ...
13.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 23:02)
... imagineazati un canal ... sa zicem blacktail studio ... care produce o masa de 30 000 de dolari ... vanduta in eu? ... nu vezi aberatia?! ... omanii ies in strada pentru c anu le ajung banii de paine ...oficial economia mere!!!!! ... de ce l-au impuscat pe ceasecu??? ...
14. fără titlu
(mesaj trimis de Patrick Lumumba în data de 20.02.2025, 22:37)
Oricum Trump, intrând în conflict comercial cu Uniunea Europeană, Canada și China, va reuși să producă o criza economică mondială, care îi va afecta cel mai mult pe americani. El speră că industriașii europeni și canadieni își vor muta afacerile din țările lor în America. O să aștepte mult și bine întrucât niciun investitor serios nu-și riscă afacerea într-o țară impredictibilă politic ! După ce va produce prejudicii mari alegătorului american, la alegerile din 2028 nici 30 % din alegători nu vor mai vota vreun candidat republican și America va trebui să revină la valorile transatlantice care a făcut-o într-adevăr mare !
15. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 23:34)
Luni se va prabusi toata narativa "pro europenilor". Pana atunci i-au rugat astia de la UE, din Franta si din Germania sa se tina tari, ca sa nu ofere o victorie SUA, ca sa nu avantajeze AfD la alegeri.