INVESTIGATIE La Hezbollah acasă vin bani din piaţa noastră de capital (I)

Foamea de pe piaţa româ­nească, un­de banii s-au aglutinat în câţiva poli strategici, unde nimic nu mai merge cum mergea, unde răz­boaiele politice şi vânătoarea de vrăjitoare, lupta anticorupţie pe diverse fronturi, cum eufemistic e denumită oficial, cu greu mai lasă loc de câştiguri lesnicioase şi furăciuni tradiţionale, foamea, aşadar, îndreaptă spre bursă şi societăţi de investiţii largi mase de afacerişti hămesiţi.

Dacă până prin 2011-2012 piaţa de capital nu merita atenţia şi efortul aventurierilor amatori, de-atunci încoa­ce, periodic, resortul a cunoscut o mulţime de puciuri, preluări, tentative reuşite sau eşuate de a schimba echilibre şi configuraţii, lupte eroice, hărţuieli meschine, alianţe vremelnice, conjuncturale, trădări spectaculoase, execuţii publice, primite de publicul avizat cu lacrimi în ochi şi rânjete largi, manevre tactice de manual, erori copilăreşti.

Eforturi titanice, strategii măreţe, mişcări îndrăzneţe care au stors, cu greu, din piatra seacă a măruntei noas­tre platforme speculative, anemicele pârâiaşe de bănuţi atât de necesari ogorului sterp al economiei noastre modeste, exploatat mai licit, mai ilicit, de oameni prea bătrâni ca să devină corporatişti şi prea ţanţoşi ca să se angajeze la Stat.

• Cine este Najib El Lakis

Când Dragoş Bîlteanu a agitat piaţa, marea lume mică, cea care contează, când a fost arestat, mai apoi, şi acuzat de ditamai nenorocirile financiare, opinia publică s-a obişnuit repede cu povestea.

Bîlteanu nu era singur în speţă.

Mai era unul, un arab.

Publicul larg n-a reţinut cum îl cheamă.

Publicul avizat, care ştia cine-i Lakis, l-a subestimat, l-a tratat ca pe un complice, un accesoriu conjunctural.

Nimeni n-a catadicsit, în decenii, să cerceteze cine era, cine este acest Najib El Lakis, numele de care toţi s-au împiedicat, din când în când, în diverse pricini şi daraveri în care era vorba de bani. De mulţi bani.

Din CV-ul depus de el însuşi, prin societăţi, pe la autorităţi la care resume-ul era obligatoriu a fi cunoscut, prin efectul legii, Lakis făcând parte din numeroase consilii, structuri de acţionariat şi asociere, board-uri etc, aflăm următoarele:

Najib El Lakis -

Profesie: economist

Cetăţenie: română

Data naşterii: 1 august 1963

Experienţă profesională:

SIF Banat-Crişana - consilier

Grupul de societăţi Romenergo - preşedinte CA la Romenergo SA, administrator unic al Romenergo Mecanic SA

Robinson SA - reprezentant al acţionarului

IEMI SA - acţionar

ARIS Consult Invest SRL - asociat şi administrator unic

Energoreparaţii Serv SA - acţionar semnificativ

Calypso Trading SRL - asociat (1991-1998)

(N.A. Activitatea profesională începe în 1991, la Calypso Trading. Până la 28 de ani nu se spune că ar fi lucrat undeva.)

Studii: superioare de lungă durată - The College of Business and Public Administration - University of Liberia, Monrovia, Liberia (1984-1988)

Ce vă atrage atenţia? Ce sare în ochi, la prima lectură a acestei sumare prezentări?

Pe mine m-au nedumerit două lucruri:

Primo - omisiunea, în toate CV-urile depuse, a locului naşterii.

Secundo - studiile. O singură şcoală menţionată ca absolvită, şi aceea mai mult decât exotică, bizară aş îndrăzni s-o numesc.

Toate lumea precizează în curriculum vitae localitatea de origine. El de ce n-ar face-o? Chiar şi după înăsprirea regimului datelor cu caracter personal, furnizorii autorizaţi de informaţii oferă această nevinovată identificare. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, bunăoară, la livrarea informaţiilor solicitate despre o societate comercială, la structura asociaţiei sau a acţionariatului, în oferirea identităţii unei persoane fizice, deşi nu mai comunică, de exemplu, codul numeric personal sau adresa de domiciliu, ca pe vremuri, spune: Ion Vasile, născut la data de... în....

Oamenii scriu în CV, invariabil, unde s-au născut.

De ce ar ascunde cineva localitatea natală? Ce sens ar avea?

Un motiv pertinent ar fi, să zicem, acela de a împiedica cititorul să facă anumite conexiuni care l-ar duce la o concluzie supărătoare, periculoasă pentru cel care a redactat CV-ul.

Eu cunosc bine lumea arabă. Sunt un apropiat al comunităţii arabe din România. Nu cunosc chiar pe toată lumea şi nu frecventez cercurile restrânse, constituite recent, cetăţenii saudiţi, magrebieni, pe cei ai emiratelor şi regatelor mici din peninsulă. Comunităţile vechi, tradiţionale, ctitorite pe vremea lui Ceauşescu, în schimb, le cunosc foarte bine, pe cea irakiană, pe cea egipteană, pe cea palestiniană şi, mai ales, pe cea siro-libaneză.

Când am citit pentru prima dată numele lui Najib El Lakis, am întrebat în stânga şi-n dreapta. Nu prea auzise lumea de el...

El Lakis nu frecventează comunitatea, nu e apropiat de marile moschei sunnite, nu se ştie cu membrii reprezentativi ai cercurilor arabe de la Bucureşti.

Nu e prea legat nici de micul grup al libano-sirienilor cu bani care se joacă mai mult cu românii, de fraţii Murad, zişi şi Fraţii Pesedilă, de Nassar Nassar, protipendada libaneză de pe Dâmboviţa, nici de sirienii combinatori, familiile Omar, Yassin, etc. Nici traducătorii autorizaţi de limbă arabă, conectaţi în fel şi chip cu serviciile noas­tre şi cu ale lor, n-au auzit de Lakis - Assfoura Nafez, Mazen Charif, Bassam Wanis sau Aziz Al Defae...

Lakis se învârte prin alte cercuri.

Am întrebat lumea ce religie o avea, n-a ştiut nimeni să-mi spună. Nici măcar apropiatul său, Dragoş Bîlteanu.

O să-mi spuneţi că omul e discret iar religia e o chestiune intimă, personală, care nu priveşte pe nimeni...

O fi, la noi, la europeni, într-o oarecare măsură, măcar la unii...

Dar, la arabi, într-o societate tribală, fundamentată pe rudenie, pe comunitatea spirituală, pe piloni etnici şi confesionali precişi, nu-i aşa! În Orientul Apropiat religia e un factor determinant, un liant social, un factor de coeziune de care trebuie ţinut seama. Nimeni nu e ateu sau liber cugetător în spaţiul mediu-oriental, nici măcar în ţările laice sau în cele multiculturale, cum e Republica Liban. Nimeni nu e singur, de capul lui în relaţia cu Dumnezeu.

În Liban sunt recunoscute 18 secte.

Populaţia este împărţită, cam jumătate - 60 % e musulmană - sunnită, shiită, alawită, işmailită, druză -, restul creştină - maronită, grec-ortodoxă, siriacă, melkită, de rit armenesc, lazaristă, protestantă.

Numele şi religia, dimpreună cu locurile de baştină, spun totul despre un om.

Ca şi în restul lumii, dealtfel...

Dacă eşti ungur din Ardeal, e probabil să fii reformat. Dacă eşti maghiar din Ungaria, sunt şanse mai mari să fii catolic. Un neamţ din Munchen va fi mai curând catolic iar unul din Dresda, mai ales dacă e botezat "Martin", e sută-n sută luteran. Un Indian din Kashmir poate fi musulman, la fel ca unul din Hyderabad. Unul din centru, numit de părinţi "Singh", n-are cum a se închina lui Allah, zeii lui îi trimit bezele cu şase mânuţe.

Lui El Lakis i-au spus ai lui "Najib". Najib înseamnă "nobil, aristocrat". E un prenume arab purtat mai curând de musulmani. Poţi fi shiit, sunnit, alawit, dacă te cheamă Najib.

Pe nepotul lui Najib El Lakis îl cheamă Ali. "Ali", ca prim sau unic prenume, e o marcă a religiei shiite.

Şi, ce să vezi, familia El Lakis chiar e shiită.

Najib El Lakis e shiit. S-a născut la Baalbek, în valea Beqaa, Guvernoratul Baalbek-Hermel, la est de râul Litani, aproape de graniţa cu Siria. Pe părinţii săi îi cheamă Faraj şi Nadira.

Prima mea nedumerire s-a dus. Adică nu s-a dus singură, am rezolvat-o eu...

Lakis e născut la Baalbek. Şi nu vrea să se ştie că e shiit. Dacă dai search pe goagăl "lakis" e una, dacă dai "lakis Baalbek" e cu totul şi cu totul alt­ceva, afli lucruri.

A doua nedumerire la care făceam referire e locul unde a făcut facultatea.

De ce s-ar duce cineva să studieze la Monrovia?!?

Am elucidat şi această problemă.

Dar, răbdare, cititorule, purcedem cu elan, ca voinicii din poveste, că-nainte mult mai este!

• Şiiţii din Valea Beqaa, ocupaţia siriană şi Partidul lui Dumnezeu

Valea Beqaa, Guvernoratul Baalbek şi aria limitrofă sunt un teritoriu shiit. Marea majoritate a shiiţilor libanezi se trag de acolo.

Multe personalităţii shiite s-au năs­cut în Valea Beqaa.

De exemplu, primul secretar general al Partidului lui Dumnezeu, Hezbollah, Subhi al-Tufayli, s-a născut în 1948 la Brital, în districtul Baalbek, Guvernoratul Baalbek-Hermel.

Abbas al Moussawi, co-fondator şi, la rândul lui, secretar general al Hezbollah, asasinat de israelieni în 1992, s-a născut tot în Valea Beqaa, în satul Al-Nabi Shayth.

Generalul Hassan Hawlo al-Laqqis, şeful logisticii militare a formaţiunii shiite Hezbollah, s-a născut în Beqaa. Generalul a fost asasinat în decembrie 2013 şi înmormântat cu onoruri la Baalbek.

La Baalbek, familia Lakis e foarte cunoscută.

Puteţi verifica... Nu vă lăsaţi păcăliţi de diferenţele de ortografie, Lakis, El Lakis, al-Lakis, al-Laqqis, Lakkis, e acelaşi nume, aceeaşi familie. Nepotrivirile apar din transcrierea din limba arabă în limbi care folosesc caractere latine, într-o ţară francofonă, într-o lume anglofonă. E ca la Iraq-Irak, nu-s două ţări, doar două transcrieri fonetice.

De altfel şi la noi, Najib apare ca "Lakis" în Monitorul Oficial care a publicat HG 776/2001, prin care a primit cetăţenia română, şi El Lakis în documentele societăţilor pe acţiuni unde a funcţionat.

La Baalbek, există un restaurant "Lakkis", un altul "Lakis Farm".

Pe Preşedintele Consiliului Municipal îl cheamă Hussein Lakis. E general.

Sunt mulţi membri Hezbollah cu numele Lakis şi încă şi mai mulţi alegători. Beqaa e fieful partidului, care a fost şi este reprezentat în Parlamentul Libanez, unde deţine 12 din cele 128 de locuri, şi în Cabinetul Libanez, unde are 2 portofolii din 30.

Cea mai mare parte a populaţiei din Valea Beqaa, din oraşul Baalbek, din district şi din guvernorat este shiită. Cei mai mulţi shiiţi sunt susţinători ai Hezbollah. Pe unii îi cheamă Lakis.

Libanul e populat de circa 4 milioane de libanezi, la care se adaugă o jumătate de milion de palestinieni, cea mai mare parte locuind în taberele din Sur, Saida şi Traboulsi, administrate de Fatah şi Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi, şi un mare număr de sirieni goniţi de război, probabil între unu şi două milioane de suflete.

Musulmanii din Liban sunt împărţiţi cam juma-juma, 27% sunniţi, 27% shiiţi.

Cam un milion de libanezi sunt shiiţi. Cam jumătate dintre ei reprezintă electoratul stabil al Hezbollah.

Diferenţele de religie n-au prea contat în societatea libaneză.

În vremurile moderne n-au existat conflicte interconfesionale.

Lucrurile s-a schimbat în 1975.

Războiul civil din Liban (1975-1990) nu a fost un conflict religios ci unul politic.

Dar, într-o societate multietnică, multiculturală, pluriconfesională, unde civilizaţia a evoluat pe principii tribale, unde familia lărgită reprezintă în sine o comunitate, sectarismul, secesiunea erau inevitabile.

Au apărut miliţiile shiite, sunnite, druze, alawite, creştine care, împreună cu armata regulată, cu forţele aşa zise ale Libanului Liber, ale Frontului Libanez, alături de trupele străine, au întreţinut un sângeros război fratricid care a durat un deceniu şi jumătate.

În 1976 Syria a invadat Libanul. Ocupaţia a durat până în anul 2005.

În ultimii ani ai lui Hafez Al Assad, exista o celebră glumă spusă de sirieni: "Noi nu avem o misiune diplomatică la Beirut dar avem, în schimb, 40000 de ambasadori în Liban."

Serviciile speciale siriene care au însoţit trupele care au înaintat pe Valea Beqaa, în 1976, şi-au stabilit cartierul general la Baalbek.

Mukhabaratul sirian a avut nevoie de sprijin local, de informatori, de ghizi, de agenţi.

Sirienii au preferat shiiţii.

Siria era atunci, este şi acum, un stat laic, ba'athist. Nucleul conducător al Statului, reprezentat de familia Assad şi de alte familii din Latakia, este alcătuit din alawiţi.

Alawiţii sunt, la bază, o sectă shiită.

Shiiţii sunt mai moderaţi, mai liberali, un fel de protestanţi.

Shiiţii se pot ascunde, îşi pot nega religia, se pot da drept altceva decât sunt.

Taqiya e un concept musulman shiit. Înseamnă "prudenţă", "teamă".

Musulmanii au dreptul de a-şi nega sau ascunde credinţa dacă se tem de persecuţii. Se mai cheamă "kitman" - "disimulare", "ascundere". Toţi musulmanii au acest drept, în nişte limite, dar cei care uzează de el frecvent sunt shiiţii.

Locuitorii shiiţi din Baalbek au colaborat plenar cu Armata Siriană în 1976-1980.

Mulţi militari în termen au efectuat stagiul la sirieni. Serviciul militar e tradiţional, obligatoriu prin lege şi o îndatorire de onoare în toate ţările arabe.

În 1979 a avut loc Revoluţia Islamică din Iran.

Iranul a devenit, din monarhie absolută, Republică Islamică.

Iranul e un stat fundamentalist shiit. Un stat mare, cu 80 de milioane de locuitori. Cea mai mare populaţie naţională shiită din lume.

Shiiţii reprezintă cam 15 la sută din totalul musulmanilor de pe Glob. Shiiţii sunt majoritari în Iran, Irak, Azerbaidjan şi Bahrain şi reprezintă o pondere importantă în Liban şi Yemen.

Devenit stat Islamic isnaşarist, shiit, Iranul a început să sprijine shiiţii din străinătate.

Prin 1983, în Liban, a început să se coaguleze o mişcare politică shiită.

În 1985 apărea, cu act de naştere, Hezbollah, Partidul lui Dumnezeu.

• Hezbollah

Iranul a trimis în Libanul anilor 80 cam 1500 de instructori care să asiste politic, doctrinar, militar şi tehnic noul partid.

Hezbollah are o aripă militară, un Consiliu al Jihadului, una politică, "Loialitate Blocului Rezistenţei", mai multe structuri anexe sociale, religioase, de învăţământ.

Siria a permis Iranului să-şi crească pupilul. Era un aliat necesar în lupta împotriva inamicului comun, Statul Israel.

Cu timpul, radicalizarea Hezbollah a adus o aversiune puternică, chiar dacă nu întotdeauna manifestă, a Siriei.

Republica Arabă Siriană, un stat laic, militar, ba'athist, condus de alawiţi, nu avea cum subscrie idealurilor utopice ale unei organizaţii religioase radicale, fanatice. Dar nici nu se putea dezice făţiş de un aliat necesar, care mai avea şi în spate un ditamai Statul de 80 de milioane de locuitori, duşman al Irakului concurent, antisionist, puternic înzestrat militar de sovietici.

Hezbollah a sfârşit prin a fi considerat organizaţie teroristă de către Statele Unite, Israel, Canada, Arabia Saudită, Liga Arabă, Consiliul de Cooperare din Golf, Marea Britanie, Australia şi Uniunea Europeană.

Japonia, Taiwan, Azerbaidjan, Noua Zeelandă, Marocul se declară oponenţi, adversari ai Hezbollah.

La fel NATO, Armata Libanului de Sud, ISIS, Al Qaeda, Armata Liberă Siriană.

Să ajungi să te pui rău cu SUA şi cu ISIS, în acelaşi timp, cu Israelul şi cu Al Qaeda e greu, e o performanţă!

(Va urma)